Transparență prin ”Curierul de Bravicea”

Cât mai multă transparență, și-au zis autoritățile publice din Bravicea și au organizat, pe 25 octombrie, o zi a ușilor deschise.

Evenimentul a avut loc în cadrul Programului Bunelor Practici ale Autorităţilor Publice Locale din Moldova și au aprticipat la el reprezentanți ai Institutulului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, primarii satelor din împrejurimi, bibliotecari, funcţionari publici, reprezentanţi ai instituţiilor publice şi societăţii civile.
Cu toții și-au dorit să vadă și să înțeleagă mai bine ce înseamnă un ziar comunitar într-o localitate rurală. Nu au greșit destinația, căci primăria Bravicea are ce arăta în acest sens.
De aproape doi ani, Biblioteca publică ”George Munteanu”, în parteneriat cu autoritățile publice locale, editează ziarul comunitar ”Curierul de Bravicea”.
”Atunci când am decis să edităm acest ziar, ne-am propus să stabilim o legătură mai strânsă și  mai multă încredere între administrația locală și membrii comunității”, a explicat Angela Zatic, șefa bibliotecii publice din Bravicea, inițiatoarea editării ziarului respectiv.
Dânsa susține că este foarte important ca oamenii să fie informați corect, pe înțelesul lor, despre activitatea autorităților, despre deciziile care le ia consiliului local.
Potrivit Anei-Maria Veverița, coordonatoarea Programului Bunelor Practici din cadrul IDIS ”Viitorul”, editarea ziarului „Curierul de Bravicea” este una dintre cele mai bune exemple de transparență.
 ”Oamenii sunt mereu dornici de știri și evenimente, iar atunci când un ziar, de exemplu, oferă informații actuale despre realitatea comunității și activitatea administrației locale, ei se informează cu încredere și se simt mai aproape de primărie”, a explicat dânsa.
„Curierul de Bravicea” este exclusiv ziarul locuitorilor din Bravicea. Cu toții îl citesc, dar și implică în colectarea informației.
În cele 16 pagini sunt abordate cele mai importante subiecte din și pentru comunitate. Aici cititorii pot găsi informații începând cu activitatea primarului și a consiliului local, a instituțiilor de învățământ, dar și istorii de succes ale bravicenilor. Nu lipsesc nici sfaturile utile.
În rol de jurnaliști sunt toți cei care dispun de o informație interesantă pentru comunitatea din care vin. În rol de poștași sunt voluntarii bibliotecii. Aceștia urcă lunar pe biciclete și distribuie cititorilor cele 200 de exemplare editate.
Reamintim că, inițial, editarea ziarului a fost posibilă, grație proiectului  ”Este ziarul tău. Informează-te și implică-te!”, susținut de Programul ”Novateca”. Atunci, în 2014, a fost oferit un suport financiar în valoare de 18 mii de lei și urmau să fie editate șase numere de ziar. Iată că proiectul are continuitate, grație implicării comunității.
Acest fapt a fost observat și de Programul Bunelor Practici ale Autorităţilor Publice Locale din Moldova, implementat de IDIS „Viitorul”, cu suportul financiar al Consiliului Europei.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *