Au revenit acasă cu un spectacol extraordinar

Eveniment de zile mari la Cetireni, prilejuit de hramul localității, dar și de Ziua femeilor din mediul rural. O ocazie mai frumoasă și mai potrivită pentru a invita consăteni ce duc faima localității departe în lume nici că există.

Autoritățile publice locale au decis să le facă o mare surpriză oamenilor, invitându-i la sărbătoare pe frații Vitliuc, Igor și Oleg, supranumiți de presă ”virtuozii muzicii lăutăreşti din Republica Moldova”, pe celebrul interpret de muzică populară, Nicolae Paliț.
Toți trei s-au născut și au copilărit la Cetireni, aici le-a rămas o părticică din inimă.
În acea zi, sala căminului cultural din sat a fost arhiplină.
”Doamne, cum mai cântau. Doamne, cum mai tremurau degetele virtuoșilor pe strunele viorilor”, avea să spună mai târziu Liusea Ursachi, șefa bibliotecii din Cetireni. De notat că frații Vitliuc au venit cu orchestra lor, astfel că au reușit să prezinte un adevărat spectacol.
O surpriză pentru spectatori a fost și apariția în scenă a Silviei Zagoreanu cu un buchet de romanțe. După aceasta, și-a făcut apariția și artistul poporului, Nicolae Paliț. Moderatoarea concertului a fost interpreta Valentina Volontir, care a menționat, chiar în debut, că ”satul Cetireni e bogat în oameni cu har dumnezeiesc”.
”A fost un concert extraordinar, care ne-a încărcat bateriile pe multă vreme. Melodiile revărsate din sufletele lor te înălțau la ceruri și te coborau în străfunduri”, a menționat Liusea Ursachi.
Nu întâmplător, la fiecare sfârșit de piesă, sala aplauda în picioare. Or, așa cum spunea și bibliotecara, oamenii de la țară au nevoie de frumos. Și nu doar la sărbători și în campanii electorale.
La final, primarul Ana Dicusar, după ce le-a mulțumit artiștilor pentru prestația lor, a promis că fraților Vitliuc li se va conferi titlul ”Cetățean de onoare al satului cetireni”, titlu pe care-l are deja Nicolae Paliț.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *