Unde-s sirenele de înștiințare? De ce nu se prea aud?
Sunete stridente de sirene. Asta a așteptat să audă, pe 21 iunie, la ora 10.00, populația. Pentru acea zi și acea oră Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al Ministerului Afacerilor Interne a anunțat testarea sistemului automatizat de înștiințare centralizată a populației din toată republica. Și a tot trâmbițat despre aceasta câteva zile pe la posturile de radio și televiziune.
”La auzul acestor sirene, cetățenii sunt îndemnați să dea dovadă de calm”, se arată într-un comunicat de presă al instituției, emis înainte de eveniment.
Dar, surpriză!
În majoritatea localităților a fost liniște și pace, iar sirenele așa și nu s-au auzit.
UNGHENI
”Nu am avut ce testa, din păcate, pentru că nici un sistem automatizat de înștiințare centralizată din oraș nu funcționează”, a declarat scurt și clar Andrei Racoveț, șeful Serviciului protecție civilă din cadrul Direcției Situații Excepționale Ungheni.
”Suntem foarte prost dotați la acest capitol”, a făcut o precizare și Oleg Blișceac, șeful Direcției Situații Excepționale. Dar există o speranță că lucrurile se vor schimba în acest domeniu. ”Consiliul Raional Ungheni a depus un proiect spre finanțare în România, privind dotarea cu sisteme automatizate de înștiințare și cu alte utilaje performante pentru trei echipe ale protecției civile din satele Măcărești, Sculeni și Pîrlița. Până la toamnă, urmează să primim un răspuns din partea finanțatorilor. Sperăm să fie pozitiv”, ne-a comunicat Oleg Blișceac.
Și, totuși, există sisteme de înștiințare. Doar că acestea sunt manuale și nu sunt conectate la sistemul centralizat, de aceea nici nu au fost testate pe 21 iunie, a făcut o remarcă Andrei Racoveț. Sistemele respective sunt funcționale, fiind amplasate la fabrica de conserve, de cereale, la ÎM ”Apă-Canal”, Nodul de cale ferată Ungheni și Școala Profesională.
Astfel de sisteme mai au în dotare și câteva primării. Andrei Racoveț nu a putut să le nominalizeze, dar a precizat că sunt în număr de șapte.
CĂLĂRAȘI
Nici Călărașiul nu are cu ce se lăuda la capitolul sistemelor automatizate de înștiințare centralizată a populației în caz de avarii radioactive, chimice, calamități naturale și alte situații excepționale.
Potrivit lui Alexandru Balan, specialist al serviciului protecție civilă din cadrul Secției Situații Excepționale, aici nu mai funcționează nici una dintre sirenele conectate la sistemul centralizat. Cu toate acestea, pe 21 iunie, atât în orașul Călărași, cât și în cinci sate din raion s-au făcut auzite sirenele – cele care se includ manual.
”Am testat măcar sistemele manuale de înștiințare, dacă de cele automatizate nu avem”, a făcut o remarcă Alexandru Balan, după care a precizat că s-a depistat că două din aceste sisteme sunt defecte.
Fiind întrebat care ar fi soluția în caz de situații excepționale, răspunsul a urmat imediat: ”Sistemele noi sunt scumpe. În schimb, clopotele bisericilor reprezintă un mijloc ieftin și eficient de înștiințare a populației. Cred că ele ar fi soluția cea mai potrivită”.
NISPORENI
”Avem o singură sirenă centralizată în orașul Nisporeni. După ce a fost testată pe 21 iunie, putem spune că funcționează fără probleme”, a declarat Igor Josan, șeful serviciului protecție civilă din cadrul Secției Situații Excepționale Nisporeni.
Dar… Sunetul sirenei respective poate fi auzit doar în jumătate de oraș. ”Sunt sigur că oamenii de la periferie nu au auzit-o. De aceea ar fi nevoie de încă măcar o sirenă”, a făcut dânsul o remarcă, după care a venit cu o concluzie pesimistă: ”Aceste sisteme sunt foarte costisitoare, iar pentru achiziționarea și instalarea lor nu-s bani”.
În aceeași zi, au fost testate și trei sisteme manuale de înștiințare.
Potrivit comunicatului Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, în Republica Moldova există, la ora actuală, 270 de sirene centralizate, dintre care 115 – în Chișinău.
Lasă un răspuns