Concomitent, și diplome, și carnete de muncă

Moment emoționant pentru 22 de tineri absolvenți ai Școlii Profesionale din Nisporeni. Pe 23 iunie, toți 22 s-au ales, pe lângă diplome, și cu câte un carnet de muncă la mână.
De acum încolo, sunt angajați cu acte în regulă la o fabrică de încălțăminte din Nisporeni. Și asta, datorită sistemului de învățământ dual, care a fost inclus la Școala Profesională din Nisporeni în 2016.
”Acești proaspeți cizmari reprezintă prima promoție de absolvenți ai școlii noastre care au trecut prin sistemul de învățământ dual”, a punctat directorul instituției, Dumitru Lupei, după care a adăugat: ”Rezultatele lor frumoase sunt și ale noastre. Dar cel mai important este că acum, la finalul anului de studii, am înțeles că această formă nouă de învățământ este foarte eficientă, binevenită și actuală pentru tineri, căci le oferă din start siguranța că vor avea un loc de muncă”. Potrivit dânsului, această promoție de cizmari, fiind prima, va intra în istoria școlii. A fost realizat chiar și un film de către o echipă de specialiști de la Chișinău.
”Acest film este parte a unui proiect european și va fi utilizat ca material de promovare a sistemului de învățământ dual în toată republica”, a explicat Dumitru Lupei.
Apropo, începând cu anul de studii 2017-2018, Școala Profesională din Nisporeni propune studierea a trei meserii prin sistemul dual: cizmar, croitor vestimentar și crescător de culturi bacifere. Toate trei meserii sunt foarte solicitate la ora actuală, susține Dumitru Lupei.
Învățământul dual este o formă relativ nouă de pregătire profesională în Republica Moldova, fiind introdus în 2014. Potrivit unui comunicat al Camerei de Comerț și Industrie, 9 instituții de învățământ din republică, printre care și Școala Profesională din Nisporeni, efectuează formarea profesională prin sistemul dual, fiind pregătiți elevi la 9 meserii.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *