Scrisoare pentru părinții cu pici de grădiniță
Vreau să transmit acest mesaj celor care își duc zilnic copilașii la grădiniță.
Haideți să facem, mai întîi de toate, un calcul: cât timp copilul dumneavoastră și-l petrece la grădiniță? Simplu. Din patru ani, practic trei ani copilul și-l petrece aici.
Faptul că noi, părinții acestor copii, care ne dorim ce e mai bun pentru ei, plătim pentru ca ei să aibă apă de băut de calitate sau hârtie igienică este oare o tragedie? Mă mir de cât de indiferenți sunt unii părinți în privința odraslelor lor, tot plângându-se că se colectează bani.
Dragi părinți, bani se colectează nu pentru că îi face plăcere cuiva sau pentru ca să-i pună în buzunar educatorii, precum se mai vehiculează. Nu. Se face, pentru că statul nu oferă grădinițelor resurse suficiente. Iar noi, părinții, ce să facem? Trebuie să așteptăm când statul va avea bani sau copilul nostru trebuie să se dezvolte acum într-un mediu sănătos?
Chiar e atât de grav că am renovat mobilierul din banii noștri, pentru că primăria nu a putut să o facă?
Ce facem cu cei mici, care petrec zilnic câte 10 ore la grădiniță? Care dintre noi acceptă ca picii noștri să consume apa din robinete, care trece prin țevi neschimbate de ani de zile? Nimeni.
Până și atunci când e nevoie de contribuția noastră la implementarea unor proiecte în grădinițe, ce țin de infrastructură, vă indignați sau luați în derâdere munca ce a fost depusă. Și scrieți plângeri, în care îi acuzați de toate relele pe managerii instituțiilor preșcolare sau pe educatori. Vă lăsați copiii după poartă, dorind să-i luați genii de acolo, curăței și bine dispuși. Dar încercați măcar o lună să stați, nu cu 30 de copii, dar cu unul sau doi ai voștri, să îi hrăniți, să-i spălați, să-i învățați ceea ce se recomandă la vârsta lor – și totul cu doar 120 de lei.
Cred că merită un pic de respect aceste persoane. Eu, ca părinte, nu am fost niciodată obligată să dau bani, dar mereu am calculat și am găsit posibilități să contribui la soluționarea unor probleme din grădinița pe care o frecventează copiii mei. Iar dacă am avut întrebări, am mers direct la administrație, dar nu am scris scrisori anonime, nu am apărut ca mare apărător al dreptății în articole fără nume în ziare.
Cred că ar trebui să ne gândim, totuși, mai bine cât de necesar e ca picii noștri să aibă condiții mai bune, să avem măcar un pic de respect față de educatori, de toți angajații grădiniței care, în pofida faptului că au salarii foarte mici, continuă să lucreze cu dăruire de sine.
Cu respect și dorința de a fi înțeleasă correct, Liuba Rusu,
mamă a trei copii ce merg la grădiniță
or. Ungheni
Lasă un răspuns