Ai noștri tineri… fug din țară // Alexandru Șoltoianu: ”Corupția este flagelul care ne fugărește de acasă”

Cu doi ani în urmă, Alexandru Șoltoianu, tînăr specialist, activa în administrația publică locală, fiind consilierul președintelui raionului Ungheni. Acum, e la munci în străinătate. Susține că și-a găsit un rost în Marea Britanie.
Recent, ne-a vizitat la ”Expresul”, unde am avut o discuție interesantă, care merită să fie publică.

Alexandre, chiar e așa de rău de fugiți cu toții din țară?
Da. De bine nu fuge nimeni.

Totuși, tu ai avut la Ungheni un loc de muncă destul de bun, pentru care unii poate chiar te-au invidiat. Ai stat la călduț, te-ai ”învârtit” în cercuri înalte, pe lângă șefi de tot felul. Ce nu ți-a plăcut?
Starea de spirit, dar și salariul foarte mic. Ca întotdeauna și peste tot, lupta între partide se resimțea și la Consiliului raional Ungheni, unde am activat. Fiecare trăgea la turta sa, iar eu rămâneam la mijloc – vinovatul. Nu era o atmosferă lucrativă. Chiar dacă eram subordonat direct președintelui raionului, ceilalți ba mă atenționau, ba își exprimau nemulțumirea față de prestația mea. Am fost nevoit, de câteva ori, chiar să apelez la președintele raionului să pună punct unor astfel de ieșiri. Începuseră diverse disensiuni, situația era tensionată.

Și atunci ai plecat.
De fapt, în fiecare vară, cum îmi luam concediu, plecam la munci în străinătate. Eram nevoit, căci am început cu un salariu de 800 de lei ca să ajung la un pic mai mult de 2000. Inițial, doi ani la rând, am mers la Moscova. Apoi – în Marea Britanie. Mi-am găsit acolo de lucru, era totul bine. Totuși, mă gândeam să revin, ca de obicei. Dar, când am văzut ce se întâmplă acasă, am zis: eu mă mai rețin. Era în preajma ultimelor alegeri locale, începuseră tot mai multe scandaluri. Acum sunt mulțumit că am rămas atunci. Muncesc la una dintre cele mai mari companii de construcții din Marea Britanie. Când am obținut permisul să lucrez pe o autospecială, mi s-a părut că am obținut al doilea master. M-am bucurat mult. În Marea Britanie, dacă ai învățat, dacă ai obținut o meserie, ți se deschid noi perspective. Iată că am de lucru, am un salariu bun. Da acasă… Faci o facultate și știi exact că ai să pleci după asta.

Adică?
Fratele meu, spre exemplu, a făcut istoria și muzeologia. A lucrat profesor un an în Moldova, cu un salariu mizerabil, și a plecat în Marea Britanie. Sora mea a făcut politologia, a predat la Universitatea de Stat doi ani, apoi a plecat în Italia. Eu am încercat să rămân alături de părinți. Fiind mezinul, m-am gândit că trebuie să aibă cineva grijă de ei. Întotdeauna îmi spuneau: ”Las-că e bine, evoluează acasă”. Am văzut că lucrurile o iau într-o direcție total greșită și am decis să plec.

Ce ți-au spus părinții atunci?
Ce pot spune părinții?  Și acum, când vin acasă pe câteva zile, îmi tot zic: ”Poate rămâi. Nu totul se măsoară în bani”.

Ce te-ar face să rămâi totuși acasă?
Nu știu. Cu cât trece mai mult timp, cu atât mai mult îmi doresc să rămân acolo. Asta e grav. Nu văd nici o schimbare în bine aici.

Și nu mai ai nici o speranță că s-ar putea schimba aici ceva?
Mai am, dar… Haideți să începem imediat cu lucruri concrete, vizibile. Trebuie să începem cu stârpirea corupției. Acesta este flagelul care ne fugărește de acasă. Vă dau un exemplu. Am venit pentru câteva zile acasă, am mers să-mi perfectez niște acte de care am nevoie. Ce credeți? Simt cum funcționarul așteaptă să-i dau bani. Ce să faci? Nu am mult timp la dispoziție. Cu toată rușinea, am scos 100 de lei din buzunar și i-am dat. Vedeți? Contribui și eu la prostia asta. Avem  deja în sânge acest virus al coruperii.

Care e soluția?
Trebuie să începem cu educația copiilor. Măcar ei să fie altfel. De aici trebuie să începem. De mici, copiii trebuie să fie ghidați să poată gândi independent, să ia decizii.  La noi prea sunt dădăciți, nu sunt învățați să gândească.

Dar cine să-i învețe?
Bună întrebare. O soră de a mea are patru copii – este asistent parental profesionist la Chișinău. Trei copii sunt la școală. Ei bine, i se cere bani. Dacă nu dai banul la timp, te pune pe ”tabla de onoare”: cutare nu a dat bani pentru copii în luna aceasta. Sora mea le explică: ”Nu am primit salariul”. Trec câteva zile, iar învățătoarea deja îi întreabă copilul: ”Mama ta a primit salariul? Nu are de gând să vină să plătească?”. De ce trebuie să implici și copilul în asemenea chestii?

Cum să schimbi ceva aici, dacă toți cei care au capacitatea de a schimba pleacă?
La ce să rămâi? Mă gândesc deja să-mi iau și părinții cu mine. Multe se promit, dar nimic nu se face.