Ion Cibotărică: „Dreptul la vot al persoanelor lipsite de capacitatea de exerciţiu este încălcat”

poza Ciubotarica Nici în această toamnă persoanele lipsite de capacitatea de exerciţiu nu vor putea să voteze la scrutinul prezidenţial, deoarece Codul electoral al Republicii Moldova le interzice persoanelor declarate incapabile să participe la alegeri sau referendumuri.
În interviul de mai jos, Ion Cibotărică, director de programe la Centrul de asistenţă juridică pentru persoanele cu dizabilităţi, explică gravitatea acestei încălcări în contextul restanţelor Republicii Moldova la implementarea Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi.
— Câte persoane lipsite de capacitatea de exerciţiu sunt înregistrate în prezent în Moldova?
— Nu există o statistică oficială, însă, potrivit datelor de la Ministerul Justiţiei, anual sunt înregistrate în instanţele de judecată din ţară circa 300 de dosare în care se invocă lipsirea de capacitatea de exerciţiu. În cercetările agenţiilor Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) se operează cu cifra de până la patru mii de persoane declarate incapabile în Moldova.
— În ce constă procedura de „deposedare” a capacităţii de exerciţiu?
— Temeiurile de lipsire a capacităţii de exerciţiu sunt prevăzute în Codul civil și Codul de procedură civilă. O persoană poate fi lipsită de capacitatea de exerciţiu la cererea autorităţii tutelare (Direcţiile de asistenţă socială), a rudelor apropiate ale persoanei sau a instituţiei de psihiatrie. Până nu demult, putea cere acest lucru și procurorul, însă, după modificările recente la legislaţia cu privire la procuratură, de la 1 august 2016 procurorului i s-a retras dreptul de a înainta astfel de acţiuni. Hotărârea de lipsire a capacităţii de exerciţiu se ia de către instanţa de judecată. De cele mai multe ori, judecătorii nu atrag atenţia cuvenită acestor cazuri și adoptă decizia doar în baza unor certificate medicale care atestă că persoana respectivă este la evidenţa medicului psihiatru sau a fost internată într-un spital de psihiatrie.
— În Moldova, persoanele cu dizabilităţi intelectuale care sunt lipsite de capacitatea de exerciţiu pierd mai multe drepturi fundamentale, printre care: dreptul de a-și gestiona proprietatea, dreptul la căsătorie, dreptul de a-și alege locul de trai, dreptul de a decide asupra tratamentului medical etc. Se apropie alegerile prezidenţiale, iar persoanele declarate incapabile nu vor avea nici dreptul să voteze?
— Este adevărat. Potrivit Codului electoral, persoanele declarate incapabile nu au dreptul să aleagă și să fie alese. În practica internaţională, dreptul de a vota al acestor persoane nu este limitat. Asta prevede și Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi. În majoritatea statelor europene, cel mai des se aplică „tutela parţială” (curatela), iar capacitatea este limitată într-o măsura redusă, doar pentru activităţi concrete, fiind revizuită periodic. Totodată, Comitetul ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi insistă ca și aceste reglementări să fie anulate, iar persoanele cu dizabilităţi intelectuale să aibă aceeași capacitate ca și ceilalţi cetăţeni, doar să le fie oferit suportul necesar în luarea deciziilor.
— În noiembrie 2016, autorităţile moldovenești vor raporta la Geneva, în faţa statelor membre ONU, cum și-au onorat angajamentele asumate acum patru ani în procesul Evaluării Periodice Universale…
— Încălcarea dreptului electoral este gravă și considerată ca restanţă a autorităţilor moldovenești nu numai în procesul Evaluării Periodice Universale. În aprilie 2017, Moldova va fi audiată de către Comitetul ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, unde va fi examinat primul Raport al ţării noastre privind implementarea Convenţiei ONU. În ceea ce privește respectarea articolului 12 al Convenţiei („Persoanele cu dizabilităţi au dreptul să fie recunoscute oriunde ca persoane cu drepturi în faţa legii. Persoanele cu dizabilităţi beneficiază de aceeași capacitate juridică ca și alte persoane în toate aspectele vieţii.”), Moldova nu prea are ce prezenta, fiindcă nu a făcut nimic timp de șase ani de la ratificarea Convenţiei.
Interviu de Lilia ZAHARIA
Din Codul civil al Republicii Moldova
Art. 19: „Capacitate de exerciţiu este aptitudinea persoanei de a dobândi prin fapta proprie şi de a exercita drepturi civile, de a-şi asuma personal obligaţii civile şi de a le executa”.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *