O mini-bibliotecă pe roți a poliției, prin satele și orașele din regiune
A pornit la drum, prin sate și orașe, un microbuz. Dar nu unul obișnuit, ci de… prevenire a infracțiunilor. Altfel spus, o mini-bibliotecă pe roți a poliției, dotată cu materiale în format audio, video, și tipărit, privind prevenirea și combaterea violenței în familie, furturilor, dar și altor încălcări.
La 11 aprilie, pe-nserat, microbuzul a ajuns la Nisporeni. Potrivit lui Gheorghe Bargan, șeful Secției Securitate Publică a Inspectoratului de Poliție Nisporeni, acesta este așteptat în fiecare localitate, mai ales de către polițiști, pentru că urmărește un scop nobil: comunicarea cu cetățenii. ”Microbuzul este dotat cu televizor, căști și alte utilaje, dar și o diversitate mare de materiale promoționale, menite să informeze populația despre cum pot fi evitate situațiile neplăcute, despre cum să conlucreze cu poliția”, a explicat dînsul.
Deși a făcut un drum lung de la Chișinău spre Nisporeni, aici nu prea a avut parte de vizitatori. Planurile au fost date peste cap de ploaia care s-a abătut pe neașteptate peste oraș. S-a decis ca microbuzul să revină în altă zi.
Gheorghe Bargan a precizat că acesta poate ajunge în orice localitate, dar cu o condiție: să existe dorință din partea autorităților publice locale. ”Dacă trebuie, va merge și în cîmp, la muncitori, pentru a le oferi cît mai multă informație”, a punctat polițistul.
Concomitent cu microbuzul, la Nisporeni a venit și șeful-adjunct al Inspectoratului General de Poliție, Gheorghe Cavcaliuc. Dînsul a avut o întîlnire cu factorii de răspundere ai raionului, cu primari, și șefii de servicii ai Inspectoratului de poliție Nisporeni. S-a discutat despre eficientizarea conlucrării dintre poliție și autorități, a menționat Gheorghe Bargan.
Au fost înmînate și diplome de gratitudine din partea Inspectoratului General de Poliție celor care deja au stabilit o colaborare fructuoasă cu poliția: primari, consilieri orășenești și raionali, directori de gimnazii și licee.
În aceeași zi, și Gheorghe Cavcaliuc, și microbuzul au fost la Călărași, iar a doua zi urmau să vină la Ungheni.
Lasă un răspuns