Ce și cît ne trebuie într-o viață

Bibliotecile sînt ca oamenii. Moștenesc, din generație în generație, o mulțime de deprinderi, ciudățenii, pe care le păstrează cu sfințenie. O bibliotecă își are sufletul ei. Și o mulțime de vieți omenești ce le poartă în inimă, în cărțile așezate pe rafturi.
O biblioteca are multă răbdare. Așteaptă ca cititorii să-i calce pragul, să-i deschidă ușa.
În viață sînt două cuvinte care deschid multe uși: „Trage” și „Împinge”.
Se spune că, odată, Dumnezeu a invitat toate virtuţile la o petrecere. Acestea s-au salutat şi s-au îmbrăţişat, căci erau foarte bune prietene unele cu altele. Doar două nu vorbeau între ele. Dumnezeu le întrebă: ”Nu vă cunoaşteţi?”. Ambele, într-un glas, au răspuns: ”Nu ne-am întîlnit niciodată!”. Numele lor erau: Binefacere şi Recunoştinţă.
”Un om de afaceri se plimba pe plajă, într-un mic sat de pescari. O barcă intră în port, iar din ea coborî un pescar cu un coș plin cu pești. Afaceristul îl felicită pe pescar pentru peștii săi frumoși, întrebîndu-l, totodată: ”Cît timp ți-a luat să prinzi acești pești minunați?”. Urmă imediat răspunsul: ”Destul de puțin, domnule”. Curiozitatea omului de pe mal începu să crească. ”Dar de ce nu ai rămas mai mult? Ai fi putut prinde și mai mulți pești?”, spuse dînsul, la care pescarul răspunse simplu: ”Pentru că acești cîțiva pești ne ajung mie și familiei mele”. Afaceristul nu se lăsă și continuă cu întrebările: ”Și atunci ce faci în restul timpului?”. ”Păi, mă trezesc cînd vreau și plec să mai pescuiesc un pic. Apoi mă joc cu copii mei, îmi fac siesta împreună cu soția. Seara, mă duc în sat să mă întîlnesc cu prietenii. Bem un pahar de vin, cîntăm la chitară și stăm la povești. O viață frumoasă, ce mai!”.
Omul de afaceri îl întrerupse: ” Ascultă! Eu pot să te ajut. Ar trebui să începi prin a pescui mai mult, iar cu banii cîștigați – să-ți cumperi un vas mai mare. Mai apoi, cu banii pe care îi vei cîștiga – mult mai mulți – vei putea cumpăra un al doilea vas și tot așa, pînă cînd vei avea o mică flotă. Apoi, în loc să vinzi peștele unui intermediar, ai putea să negociezi singur cu fabrica sau să-ți deschizi propria fabrică de pește. Într-un final, ai putea să renunți la sătucul ăsta și să te muți la New York, Los Angeles sau chiar în Beverly Hills. De acolo îți vei putea dirija propriile afaceri”.
Pescarul se uită lung, se gîndi, după care îl întrebă, temător, pe noul său interlocutor: ”Și cît timp mi-ar lua toate astea, ca să ajung acolo unde-mi spui?”. Omul de afaceri răspunse fără pic de ezitare: ”Între 15 și 20 de ani”.
Pescarul făcu ochii mari: ”Bine, și după asta?”. ”De acum încolo devine tot mai interesant. La momentul oportun, ai putea să-ți listezi compania la bursă și să cîștigi milioane!”, spuse afaceristul zîmbind. ”Milioane?”, se minună pescarul, dar nu se lăsă bătut și întrebă din nou: ”Și apoi?”. ”Apoi poți să ieși liniștit la pensie. Să te trezești cînd ai chef, să pescuiești un pic, să te joci cu nepoții și să-ți faci siesta cît poftești cu soția. Iar serile ai putea să le petreci cu prietenii, bînd un pahar de vin și cîntînd la chitară  sau citind nepoților povești”.
Aici uimirea pescarului trecuse peste margini: ”Dar asta fac și acum, senior! De ce să aștept 20 de ani?”.
Morala: Nu accepta viața așa cum ți-o propun oamenii. Nu înceta să te convingi că viața ar putea fi mai frumoasă. A ta și a celorlalți! Nu o altă viață, viitoare, care ne-ar ajuta să acceptăm mizeria actuală. Nu accepta. Din ziua în care vei incepe să întelegi că nu Dumnezeu, ci oamenii sînt răspunzători de aproape toate nenorocirile vieții, nu te vei mai resemna.
Ala Mutilica