Serviciul de urgenţă mereu la datorie

28 mii 464. Atîtea apeluri au înregistrat dispecerii Substaţiei de Asistenţă Medicală de Urgenţă  Ungheni în anul 2010, acestea venind de pe întreg teritoriul raionului.
Potrivit lui Alexei Pantea, şeful Substaţiei, predominante sînt solicitările parvenite de la pacienţi cu probleme cardiovasculare, însă depinde foarte mult şi de perioade. „Spre exemplu, în iarna anului 2009, epidemia de gripă a fost cu mult mai mare decît anul trecut şi de aceea am avut şi  foarte multe solicitări, infecţiile respiratorii fiind atunci predominante”, a menţionat dînsul.
În ultimul timp, a crescut foarte mult numărul accidentelor vasculare cerebrale. Cel mai grav e faptul că această patologie a întinerit. Dacă anterior se observa la vîrsta de aproximativ 60 de ani, acum sînt înregistrate cazuri şi la vîrsta de 35-40 de ani. Potrivit lui Alexei Pantea, printre principalele cauze se numără: migraţia populaţiei, problemele cotidiene, stresul.
Cresc foarte mult şi solicitările neurologice, traumatismele. Au crescut şi solicitările majore. „Pe zi ce trece, aducem bolnavi din ce în ce mai gravi. Cauze sînt multe, fie situaţia financiară, fie adresarea tîrzie la urgenţă. Dar nu poţi să învinuieşti pe nimeni”, spune dînsul.
O problemă cu care se confruntă serviciul de urgenţă a fost şi rămîn boschetarii. „Un trecător vede pe drum un om la pămînt, cheamă imediat ambulanţa. Echipa se deplasează, dar, ajungînd la faţa locului, constatează, de multe ori, că e vorba de vreun boschetar care are nevoie de alt fel de ajutor. Este o solicitare inutilă. Mai mult ca atît, undeva poate cineva într-adevăr are nevoie de ajutorul nostru”, povesteşte Alexei Pantea. Potrivit lui, anul trecut au fost înregistrate peste 300 de solicitări inutile. Au fost înregistrate şi foarte multe apeluri false, făcute cel mai des de copii sau adolescenţi în perioada de vacanţă şi de sărbători.
Totuşi, bucură faptul, spune Alexei Pantea, că în ultimii ani se observă o stabilitate. „Înainte lumea nu prea avea încredere în serviciul de urgenţă. Acesta nu era atît de performant, personalul nu era atît de calificat. Dar, odată cu dezvoltarea serviciului, oamenii apelează cu încredere la noi”, spune dînsul.
La fiecare 24 ore, servicul de urgenţă al raionului Ungheni înregistrează între 70 şi 80 de solictări.
Natalia Chiosa


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *