Esențial | Chiar așa să fie?

Ascultam, zilele acestea, văicărelile unui bărbat. Soția îi este plecată la munci în străinătate. Vine acasă o dată pe an, pentru cîteva zile, și iar pleacă. Așa și trăiesc de peste un deceniu.
Să nu credeți că-i este milă de ea. Și nici rușine pentru el, care nu e capabil să întrețină familia. Nu. Știți ce spunea? Că ”bărbatul moldovean este umilit de stat, nefiind în stare să-și asugure familia material”. Iată unde-i ”buba”! Statul e de vină și doar statul! Nu contează că el, ditamai bărbatul, nu face nici un efort pentru a-și pune creierul în mișcare și a încerca să cîștige un ban. Nu contează că așteaptă doar să-i cadă, vorba ceea, pară mălăiață în gura lui Nătăfleață.
A găsit vinovatul pentru neputința sa de a face un ban și a întreține familia! Vedeți? Cică, este umilit și punctum.
Îl tot ascultam și mă îngrozeam. Își plîngea de milă că e sărac și că, iată, nevasta a trebuit să lase totul și să plece pentru a-și asigura copiii, dar și pe el. Nu asta, însă, era problema cea mare a lui. Vezi Doamne, ”cei bogați au cîte trei femei și zece amante…”, iar el, sărmănelul… Asta îl măcina.
Își așteaptă, cică, cu disperare soția acasă, pe cea care, crede el, a luat-o pe căi greșite acolo pe unde este. În mintea lui, soția a devenit deja o femeie de moravuri ușoare, care e capabilă să-și vîndă pînă și trupul ca să cîștige un ban. Ce să-i faci? Atîta poate genera o minte ca a lui.
Nu știu cum, dar banii trimiși de ea nu-l deranjează deloc. Ba îi plac.
Vă mai amintiți de zicala strămoșilor noștri: ”Jupîneasa ține casa, iar jupînul ține drumul?”. Pe vremuri, anume bărbatul era cel care aducea bani în casă. Chiar dacă ne place și acum să zicem că ținem la tradițiile strămoșești și le păstrăm cu sfințenie, iată că această tradiție a dispărut demult. Femeia, în multe cazuri, a ajuns să-și asume toate responsabilitățile și să-i ducă în spate pe toți, inclusiv pe bărbatul ei. Asta, cînd e vorba de asigurarea cu toate cele a căminului conjugal. În schimb, cînd vine vorba ca femeia să-și asume responsabilitatea pentru soarta unui sat sau chiar a țării, sar în sus bravii noștri bărbați. Cum se poate? Atît de firave, cu atîtea griji pe capul lor… Haideți să le protejăm.
Nu sînt feministă. Și nici mare luptătoare pentru egalitatea de gen. Totuși, există cazuri cînd chiar este imposibil să taci. Este strigător la cer ceea ce se întîmplă! Zeci de mii de femei au plecat, de-a lungul anilor, în țări străine, pentru a face un ban, în timp ce bărbații lor, dar și bărbații neamului, nici măcar nu au crîcnit. Cică, ar pleca ei, dar pe acolo nu prea găsești de muncă pentru un bărbat. Și nici aici nu prea găsești. Deci, cineva trebuie să salveze situația! Cine e acel cineva? Femeia, cine altcineva. Atunci, dați-i voie să salveze situația și în țară. Cu siguranță, nici o femeie nu ar fura atîta, nu s-ar avînta în scheme criminale sofiscticate de stoarcere a banilor, nu ar declanașa conflicte și războaie.
În ceea ce privește văicărelile unor soți umiliți, eu știu una și bună: dacă vrei să muncești, dacă vrei să cîștigi un ban, o poți face. Dar trebuie să vrei cu adevărat. Și să-ți fie rușine de situația în care te afli: cînd soția trebuie să te întrețină, iar tu să stai ca un trîntor și să-ți plîngi de milă.