Oare va fi darnic Moș Crăciun

În fotografie: Anton Mardare

În fotografie: Anton Mardare
În fotografie: Anton Mardare

Timid, cu buzele-i tremurînde, ne privește lung. În tot corpul lui se citește o încordare maximă. Se simte de parcă ar fi în fața unor examinatori.
Încercăm să-l scoatem din această stare, îi zîmbim, îi spunem complimente.
Se uită trist spre noi. Doar atît. ”Vorbiți mai rar, căci Anton o să vă înțeleagă mai bine. Citește mai mult pe buze”, ne dă un sfat Maria Calchei, directoarea Centrului ”Casă pentru toți” din Ungheni.
Băiatul are probleme de auz. ”Am observat că ceva nu e în regulă pe la vreo șase luni. Nu reacționa în nici un fel dacă îi vorbeam fără să mă vadă”, povestește mama lui, Svetlana Mardare. Doctorul i-a confirmat: are hipoacuzie bilaterală, care poate fi ameliorată doar pe cale protetică. Adică, băiatul ar putea auzi cu ajutorul unor aparate auditive.
Părinții au făcut tot ce au putut pentru a-i ușura viața. Au mers pe la doctori, l-au înscris, inițial, într-o școală de hipoacuzici. Și-ar fi dorit nespus de mult să-i poată oferi aparate auditive performante. Dar… cel mai ieftin costă 7000 de lei, iar băiatul are nevoie de două. De unde să ia acești bani, din moment ce familia are un venit lunar de vreo 4000 de lei, bani din care trebuie să hrănești patru guri, să asiguri întreținerea locuinței, să mai cumperi medicamente. Anton, pe lîngă hipoacuzie, mai suferă de hipertensiune intracraniană, are astm alergic.
În prezent, învață în clasa a doua la unul dintre liceele din Ungheni. ”Ai prieteni la școală?”, îl întreb. Lasă ochii în jos. Nu, nu are. Copiii sînt copii și nu prea au răbdare să vorbească într-un mod mai special cu Anton, să-i deslușească vorbele. Pentru că aude slab, el nici nu poate vorbi foarte corect. Are doar o singură proteză, într-o ureche, ceea ce îl mai ajută să comunice.
În luna februarie a anului viitor, trebuie să o schimbe, căci a crescut deja, iar acea proteză e de cinci ani. Măcar acum, la aproape zece ani, și-ar dori proteze în ambele urechi, ca să-și învingă teama de a nu fi înțeles, de a părea, uneori, straniu că nu a auzit ce i s-a spus.
Mama abia își stăpînește lacrimile. Cîte speranțe și-a pus în feciorul ei, cîte vise și-a făcut… Ar face orice ca băiatul să poată trăi o viață normală, să obțină succesele pe care le merită.  E foarte disciplinat, atent, învață bine. ”Are doar note de 8 și 9”, spune mama. Acest efort, însă, îl costă. Foarte des îl doare capul, are stări de somnolență, de vomă. Cu siguranță, protezele la ambele urechi l-ar ajuta enorm.
Cine știe, poate Moș Crăciun îl va auzi și îi va oferi în dar speranța la o viață nouă. Familia are nevoie de 7000 de lei pentru o proteză, cealaltă i se va oferi gratis. Cel puțin, așa i-au promis medicii de la Chișinău.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *