Să lăsăm în urma noastră copii înțelepți

În fotografie: Sfințirea grădiniței ”Steluța”

În fotografie: Sfințirea grădiniței ”Steluța”
În fotografie: Sfințirea grădiniței ”Steluța”

Educația religioasă începe în familie. Apoi continuă în grădiniță, unde copilul învață să-și manifeste sentimentele morale ale unui bun creștin. La vîrsta preșcolară, copiii sînt foarte receptivi la diverse influențe, de aceea avem datoria de a-i ajuta să-și deschidă sufletul spre credință, apropiindu-i de valorile spirituale ale neamului.
Valorile creștine bine însămînțate în sufletele curate de copil vor deveni, pe parcursul vieții, rădăcini puternice. Astfel, AO ”Alături de copil” al creșei-grădiniță ”Steluța” are încheiate acorduri de parteneriate cu Biserica ”Sf. Trei Ierarhi” din Ungheni, Episcopia de Ungheni și Nisporeni și, mai nou, cu biserica ”Acoperămîntul Maicii Domnului” din incinta Mănăstirii ”Sf. Gheorghe” din orașul Ungheni.
Parteneriatul grădiniță – biserică este evidențiat ca promotor pentru copii și părinți, ei beneficiind astfel de educație intelectuală și spirituală. Activitatea ”Un ceai cu aromă duhovnicească”, care a unit părinții din grupa ”Guguță”, educatori Lucia Prisacari și Irina Cojocari, alături de părintele Ilie Vasilica, organizată pe 23 septembrie, a avut scopul de a-i familiariza pe părinți cu sistemul valorilor religioase, evlavie, adevăr, rugăciune, pietate, iertare, milostenie. Apoi, pe 30 septembrie, am sfințit grădinița. Evenimentul a avut loc chiar de hramul grădiniței, ”Mucenițele Vera , Nadejda, Liubovi”, și a fost organizat de AO ”Alături de copil”.
În Vechiul Testament se spune: ”Omul se cunoaște după copiii pe care i-a lăsat în urmă”. Deci, să lăsăm în urma noastră copii înțelepți, copii cu frica lui Dumnezeu. Cîtă vreme vom avea grijă de copii, putem nădăjdui într-o lume mai bună.
Vreau să menționez că, urmare a încheierii acordurilor de parteneriat, ne dorim întărirea parteneriatului grădiniță – biserică – comunitate, cu implicarea activă a copiilor și părinților în diverse activități extracurriculare în ajutorarea semenilor defavorizați.
Lucia Gravriliuc,
directoarea grădiniței ”Steluța”, Ungheni


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *