Au sfidat împrejurările, au trecut peste obstacole
Chiar dacă soarta nu a fost prea bună cu ei, Ion Gheorghiță din Nișcani și Ana Fuștei din Călărași, doi tineri, în vîrstă de 20 și, respectiv, 23 de ani, luptă pentru viitorul lor, pe care și-l doresc cît mai frumos. Ambii au probleme de sănătate, dar nu disperă.
”Acești doi tineri au sfidat împrejurările, obstacolele, dar și alți factori mai puţini prietenoşi lor. Ei au demonstrat curaj şi au avut încredere în serviciile pe care i le-am propus”, a menționat Galina Enache, specialist principal la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă din Călărași.
Vorba e că cei doi tineri cu dizabilități au avut ocazia să meargă la o reabilitare profesională la Centrul Republican Experimental Protezare, Ortopedie şi
Reabilitare (CREPOR) din Chișinău, ei fiind îndrumați de Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Călăraşi, unde erau înregistrați ca șomeri. ”Se aflau în evidența noastră de mai bine de trei luni și, pentru a-i ajuta, am venit cu un demers către CREPOR. Au fost acceptați pentru reabilitare, dar cu o condiție, ca ulterior să fie angajați”, povestește Galina Enache. Zis și făcut. Au fost încheiate contracte de muncă în acest sens cu Centrul ”Dorința.
În prezent, și Ion, și Ana, deja lucrează.
Inițial, visul lui Ion Gheorghiţă a fost să devină lăcătuş la reparaţia automobilelor, dar, din cauza problemelor de sănătate, acesta i-a fost spulberat. Nu a cedat. A mers la reabilitare, iar la reîntoarecere s-a angajat chelner la Centrul comunitar de zi „Dorinţa” din Călăraşi. Aici, activînd alături de alţi colegi cu nevoi speciale, s-a încadrat foarte repede, nu a întîmpinat greutăţi de adaptare. Se simte util şi încrezător în forțele proprii.
Ana Fuştei și-a dorit să fie manichiuristă, însă medicii nu i-au permis, din cauza unor deficienţe pe care le are. Nu a cedat nici ea. Împreună cu Ion, a mers la reabilitare, apoi s-a angajat la același Centru Comunitar de zi „Dorinţa”, ea fiind, în prezent, bucătar auxiliar.
Exemplul lor acum este urmat de alte două tinere cu dizabilităţi. Urmează și pentru ele aceleași proceduri de reabilitare, după care, cu siguranță, își vor găsi un loc de muncă.
Potrivit Galinei Enache, la moment, în evidență la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă din Călărași se află 19 persoane cu dizabilități. De la începutul anului, au fost angajate șapte, dintre care patru sînt femei.
Lasă un răspuns