Indiferență, lene sau lipsă de interes?
Locuitorii regiunii Ungheni-Nisporeni-Călărași nu au prea dat dovadă de mare activism civic, nu s-au grăbit la vot nici pe 14 iunie, nici pe 28 iunie. Cifrele vorbesc de la sine.
Călărașiul se află, potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale, la coada clasamentului, cu o rată de participare, pe raion, de doar 40,23%. Astfel, ocupă ultimul loc din cele 35 de unități teritorial-administrative din Republica Moldova.
Cei mai indiferenți s-au dovedit a fi locuitorii orașului Călărași, unde au ieșit să-și aleagă primarul doar 30, 05% din alegătorii înscriși în liste. Un activism relativ slab s-a înregistrat la Pitușca și Răciula, unde rata de participare a fost de 42,30 și, respectiv, 42,52%.
La polul opus se află locuitorii satului Vălcineț, unde au ieșit la vot ceva mai mult de jumătate din alegători sau, mai exact, 56,62%. Activi s-au dovedit a fi și cei din Rădeni, unde s-a înregistrat o rată de participare de 55,97%.
Alegătorii raionul Ungheni, ca și cei din Călărași, nu au dat năvală la secțiile de votare. În clasamentul general, Ungheniul se poziționează, după activismul de care au dat dovadă la alegerile din 28 iunie, pe locul 32 din 35. Mai indiferenți și mai pasivi s-au dovedit a fi doar cei din raioanele Cahul, Basarabeasca și Călărași.
Cea mai mică rată de participare la vot s-a înregistrat în orașul Ungheni, unde au binevoit să vină să-și aleagă primarul doar 34,61% din alegătorii înscriși în liste. Urmează Petreștiul, unde rata de participare a fost de doar 39,30%.
Cei mai activi au fost alegătorii din Măgurele, unde au venit să-și aleagă primarul 61,48% din alegători. Și la Hîrcești s-a înregistrat un activism mare. Aici au votat 60,43% din alegători.
Raionul Nisporeni, se pare, a fost, de data aceasta, cel mai activ din regiune și interesat să-și aleagă primarii. Chiar dacă au fost raioane și mai active în Republica Moldova, totuși locul 15 pe care-l ocupă Nisporeniul în clasamentul general (din 35!) este unul onorabil.
Cei mai harnici au fost alegătorii în Bărboieni, care au ieșit în număr mare la vot, rata de participare fiind de 62,92% . Și Mariniciul a dat dovadă de activism. Aici au votat 61,08% din alegători.
Cei mai pasivi s-au dovedit a fi, ca și în raioanele Ungheni și Călărași, orășenii. Astfel, doar 42,9% din alegătorii orașului Nisporeni au ieșit să-și aleagă primarul. Și la Vărzărești rata de participare a fost relativ mică – 45,18%.
Lasă un răspuns