O medalie de aur meritată
Satisfacție la Consiliul Raional Călărași. Este unicul consiliu raional din regiune, care a obținut, în acest an, o medalie – medalia de aur – la Expoziția națională ”Fabricat în Moldova”, desfășurată în perioada 28 ianuarie – 1 februarie.
”Meritul este al agenților economici, care au avut o prestație foarte bună”, a accentuat Ilie Rău, președintele raionului Călărași.
Cei nouă agenți economici, participanți la expoziție, au reușit să se facă remarcați prin calitatea producției pe care au prezentat-o, dar și prin felul cum au aranjat-o. Acest fapt l-a menționat și Serghei Cladco, președintele filialei Ungheni a Camerei de Comerț și Industrie, sub auspiciile căreia se află inclusiv businessul mic și mijlociu din Călărași. ”Mă bucur pentru succesul călărășenilor, la fel cum m-aș fi bucurat și pentru succesul nisporenenilor sau unghenenilor. Apropo, cu toții s-au prezentat bine. Sper că în anii următori și ei vor obține aceleași medalii”, a spus dînsul.
Este deja al treilea an consecutiv cînd Consiliul raional Călărași obține medalia de aur la expoziția națională ”Fabricat în Moldova”.
De notat că și Zona Economică Liberă din Ungheni s-a remarcat în cadrul aceluiași eveniment, dar la concursul ”Marca comercială”, categoria export, unde a obținut medalia de argint.
De tot, la ”Fabricat în Moldova” au participat, în anul curent, circa 255 de agenți economici din toate regiunile, inclusiv 14 consilii raionale – cu standuri proprii.
Lasă un răspuns