Cam toate merg la noi cu capul în jos

Vă imaginați cum arată o femeie la 57 de ani? Amintiți-vă de cunoștințele voastre, uitați-vă în jur. Sînt, în majoritate, femei tinere, pline de vigoare, de energie, cu planuri multe încă.
Vă imaginați cum arată un bărbat la 62 de ani? Dacă nu a făcut în viața lui exces de alcool sau de tutun, fiți siguri, e în formă, energic, plin de viață și cu ochii încă după fete tinere.
Probabil, v-ați dat seama: vorbesc despre cei mai tineri pensionari ai noștri. Așa e legea în Republica Moldova: cum ai împlinit 57 de ani, în cazul femeilor, și 62 de ani, în cazul bărbaților – la pensie! Apoi ne plîngem că pensiile sînt mici, că nu ajung pentru nimic, că statul își bate joc de noi și tot așa mai departe.
Păi, oameni buni, cum să fie pensiile mari, din moment ce numărul pensionarilor tot crește, iar numărul celor tineri, care muncesc, scade? În loc ca cetățeanul nostru, plin de forțe, să continue să muncească,  aducîndu-și contribuția în fondul asigurărilor sociale, el începe a beneficia de banii din acel fond, adică începe a primi pensia. Să nu credeți că foarte multe persoane, ajungînd la vîrsta de pensionare, aleg să nu mai lucreze. Lucrează. Și încă cum lucrează!
Unele femei, după ce-și iau pensia aici, în Moldova, pleacă în Italia.  Acolo, pensionarele noastre, tinere și frumoase, sînt la mare căutare.
De ani și ani, se vorbește despre o reformă a sistemului de pensionare, despre mărirea vîrstei la care oamenii să se pensioneze, căci numai așa ar fi create premizele necesare pentru o majorare substanțială a pensiilor.
Stau și mă gîndesc: oare ce și-ar dori omul nostru, să continue să iasă la pensie la 57 și, respectiv, 62 de ani, avînd o pensie de 800-1300 de lei, sau poate să fie pensionat mai tîrziu, dar cu o pensie de cel puțin 1500 de lei, ori chiar mult mai mult?
Cine va avea curajul să înceapă reformele și în acest domeniu? Greu de spus. Maia Sandu e, deocamdată, unică.
După intervențiile dureroase din învățămînt, cu siguranță, în următorii ani, vom avea și rezultate de excelență, iar cei care au criticat-o dur pînă acum, îi vor spune mulțumesc.
Strigăm în gura mare, unii în cunoștință de cauză, dar majoritatea fără să înțelegem mare lucru, că e nevoie urgentă de reforme adevărate în sistemul de justiție. Dar în sănătate? Dar în sistemul de pensionare? Dar în politica fiscală?
Dar în administrarea publică?
Cam toate merg la noi cu capul în jos. Sau cu fundul în sus. Nu-i de mirare. Politicienii noștri dragi și scumpi, indiferent dacă sînt la guvernare sau în opoziție, se gîndesc la un singur lucru: cum să-și asigure un locușor mai călduț și, dacă se poate, pentru o perioadă cît mai mare. Țara și poporul contează doar la alegeri. De ce să se obosească pentru a explica pe îndelete ce urmează de făcut ca să se producă o adevărată schimbare? De ce să se obosească să muncească, să gîndească, să riște? De ce să se pregătească să suporte critici, nemulțumirile oamenilor?
De fapt, cum e poporul, așa sînt și conducătorii – cu gîndul doar la confortul personal. Îmi imaginez ce revolte ar fi, dacă mîine cineva ar ieși în față și ar spune răspicat: gata, pînă aici a fost! Munciți, iar la pensie, dragi femei – după 60 de ani; la pensie, dragi bărbați – după 65 de ani. În schimb, ce bine ar fi, dacă fondul de pesnionare ar crește substanțial, la fel ca și fiecare pensie în parte.
Apropo, nu am 20 de ani, nici 30, nici măcar 40, ca să nemulțumească pe cineva dorința mea de a mări cenzul de pensioanre.