Încurcate sînt căile Domnului sau Care este prețul unui copil?
Istoria pe care vreau să v-o povestesc mi-a cășunat sufletul, căci în joc e soarta unui copil sau chiar a doi copii.
S-a întîmplat în satul Cornești.
A început frumos. Cu vreo șapte-opt ani în urmă, doi tineri, Marina și Veaceslav, și-au legat destinele. Din dragostea lor s-a născut un copil frumos și sănătos. La acel moment, Marina mai avea un copil de patru anișori, din prima căsătorie.
Problemele arhi-cunoscute în țara noastră – lipsa unui venit stabil, ce ar permite creșterea copiilor în liniște și pace –au afectat și acest cuplu.
Veaceslav și Marina au plecat în Rusia la munci, lăsîndu-și fetița de doar trei luni în grija bunicii (mama Marinei).
Timpul trecea repede, copilul creștea… Bunica i-a vegheat somnul, a legănat-o, i-a cîntat cîntece de leagă. Apoi, a început să-i împletească fundițe-n cosițe, să-i răspundă la miile de întrebări, s-o învețe tot ce e mai bun.
Părinții aveau misiunea de a trimite banii necesari și să mai revină, după posibilități, acasă. Au trecut așa cinci ani.
Copila creștea frumos, dar, într-o bună zi, s-a întîmplat nenorocirea. Mama ei, Marina, se îmbolnăvește de cancer și, în scurt timp, decedează.
Bunica, cea care și-a îngropat fiica de numai 30 de ani, deși istovită și îndurerată, n-a încetat nici pentru o clipă să le asigure nepoților confortul fizic și moral. Creșteau în dragoste și atenție, în condiții bune…
La 1 septembrie 2014, a insoțit-o pe nepoata sa la școală, în clasa întîi. Mereu s-a interesat cum învață fetița, cum se comportă. I-a înlocuit pe deplin mama.
Din 2012, Marina nu mai este. Dar tata?
Tata nu a fost alături de copil în această perioadă, nu a văzut cum crește, nu a dus-o de mînuță la școală… Și-o dorește, însă, alături. Acum, după ce a crescut mare! Instanța de judecată i-a dat dreptate. Fetița urmează să plece să locuiască la tatăl ei, pe care l-a văzut mult prea rar și pe care, practic, îl cunoaște doar din povestiri. Sînt despărțiți doi frați. Zeița justiției este cu ochii legați. Poate că hotărîrea judecății e obiectivă, întemeiată și legală. Dar…
Dar, totuși…
În calitate de om, de pedagog, tot îmi dau ghes multiple întrebări. Răspunsurile nu pot fi liniștitoare.
CINE? Tata, care timp de doi ani, nu s-a îngrijit de starea fizică și psihică a copilului său, ci, mai degrabă, de propria ambiție și satisfacție.
CÎND? Timp de ani în șir, cînd părintele adevărat al fetiței a fost bunica, fără ca tata să se implice în creșterea și educația ei.
UNDE? Într-un mediu străin pentru ea. În Rusia, la rude puțin cunoscute sau, poate, într-o familie nouă?
CUM? Traumatizînd-o pe copilă, rupînd-o de la ceea care i-a înlocuit mama și cu care fetița își dorește cel mai mult să stea. Articolul 64(4) din Codul familiei spune: părintele care locuiește separat de copil are dreptul de a primi informații ce se referă la copilul lui de la toate instanțele educative, curative, asistență socială etc. Tata nu a cerut, în acești doi ani, nici o informație despre copilul său. Nu e oare vorba de neglijare? Această atitudine a lui, cred eu, pune în pericol sănătatea copilului, dezvoltarea lui bio-psiho-socio-culturală.
CE AVEM? Doi copii bătuți de soartă: o soră și un frate de la aceeași mamă, care urmează a fi despărțiți unul de altul.
Două ființe vulnerabile în fața adulților, scăldate zilnic de lacrimile bunicii.
Copiii își doresc să rămînă cu bunica lor cea bună, să trăiască-n liniște și pace. Să nu uităm că acești copii, astăzi neajutorați, sînt adulții de mine. Ce valori le altoim ? Și care este, totuși, prețul unui copil?
Sorina Coșpormac,
directoarea Gimnaziului din satul Cornești, Ungheni
P.S. Despre cazul respectiv se cunoaște peste tot: și în adiministrația publică locală, și la Direcția Asistență Socială și Protecția Familiei Ungheni, și la Direcția Învățămînt… Rezultatul final rămîne a fi cel pe care îl avem – doi copii suferinzi. Atît, deocamdată…
Notă: Numele celor doi au fost schimbate.
Lasă un răspuns