Bibliotecare instruite, biblioteci modernizate
Nouă bibliotecare din raionul Ungheni au început instruirea în domeniul tehnologiilor informaționale în cadrul Programului ”Novateca”, acestea fiind incluse în prima etapă a Programului. Timp de șase zile, ele au învățat cum să utilizeze calculatorul, cum să folosească rețelele de socializare, cum să creeze un document sau un e-mail. Alte 18 bibliotecare vor fi instruite pe parcursul următoarelor două săptămîni.
”Chiar dacă încă mai sînt unele bibliotecare care nu au ținut niciodată mouse-ul în mînă, eu cred că, pînă la urmă, ele vor reuși să se adapteze noilor condiții și cerințe”, a declarat, după prima zi de instruire, Ala Mutilica, șefă de serviciu la Biblioteca publică raională ”Dimitrie Cantemir” din Ungheni, trainer în cadrul Programului ”Novateca”.
Imediat ce vor trece cursul de instruire, bibliotecarele vor primi, la revenirea în bibliotecile lor, calculatoare performante, astfel că vor putea, la rîndul lor, să instruiască deja utilizatorii.
”Este necesar de menționat că instruirea bibliotecarelor, dar și a utilizatorilor, se face gratis”, a atenționat Ala Mutilica. Dînsa a vorbit, totodată, și despre utilitatea Programului ”Novateca” în biblioteci, subliniind faptul că numai așa biblioteca are viitor și poate să-și dezvolte și să-și diversifice serviciile.
”Cifra 2025 spune multe. Este vorba de utilizatorii unici ai bibliotecii noastre, înregistrați în anul precedent”, face o remarcă Ala Mutilica, după care explică: ”Internetul nu face altceva decît să adune în bibliotecă mai mulți cititori.
Pînă la urmă, nu contează cum citesc oamenii, fie cartea propriu-zisă, fie on-line. Contează că numărul lor a sporit de cînd a început să fie implementat Programul ”Novateca”. Nu văd de ce internetul ne-ar încurca. Din contra, ne ajută”.
Potrivit Alei Mutilică, din raionul Ungheni au fost selectate pentru Programul ”Novateca” 27 de biblioteci.
Lasă un răspuns