Esențial | Eu sînt sau nu sînt ”Charlie”?

Probabil, nu există om care să nu fi aflat de actele de terorism de la Paris, de uciderea unei întregi redacții – a săptămînalului  ”Charlie” , o publicație satirică, în care se regăseau în permanență caricaturi, reportaje, bancuri, ce luau în derîdere politicieni, dar și religii.
Imediat după atacul terorist de la acest început de an, milioane de oameni din întreaga Europă au declarat sus și tare: ”Eu sînt Charlie”, în semn de solidaritate cu cei pentru care libertatea de expresie este una dintre cele mai importante valori democratice.
Indiscutabil, libertatea de expresie, libertatea presei sînt valori primordiale și, dacă ne dorim să trăim într-o democrație adevărată, trebuie să luptăm pentru ele. În acest sens, aș exclama fără pic de ezitare: ”Eu sînt Charlie!”. Ceva, însă, mă face să mă rețin.
Ce înseamnă, totuși, libertatea de expresie? Să-ți permiți orice, să nu-ți mai pui, vorba strămoșilor noștri, frîu la gură? Astăzi, oricine poate să-și permită să arunce cu noroi în oricine sub pretextul libertății de expresie. Spun și scriu vrute și nevrute, fără nici un argument, fără nici o dovadă. E democrație, ce mai!
Mă întreb: oare eroism se numește atunci cînd iei în derîdere lucruri sfinte pentru cineva? De ce trebuie să-ți bați jos de Dumnezeu, indiferent cum se numește El pentru un popor sau altul? Doar că ești ateu? Oare eroism se numește cînd ataci, fără scrupule, oameni care nu ți-au greșit cu nimic și pe care, se pare, nu-i poți ierta pentru succesele lor? Nu cred.
Este inacceptabil ceea ce s-a întîmplat la Paris. Nimeni nu trebuie ucis pentru convingerile sale. Pe de altă parte, și la Paris, dar, în mod special, la noi, ar trebui să ne mai amintim că, pe lîngă libertatea de expresie, mai există și bun simț, mai există și profesionalism – în cazul mass-media. Nimeni nu ne interzice să criticăm, să ne expunem punctul de vedere, slavă Domnului. Dar, probabil, trebuie să mai evoluăm mult ca să înțelegem că în toate există măsură, există o limită, pe care nu e bine să o depășim. E o lecție pe care ar trebui s-o învățăm din tragedia de la ”Charlie”.
Libertatea de expresie e pentru oameni inteligenți, pentru oameni culți. Așa cred eu. Pentru mulți de pe la noi, însă, libertatea de expresie a fost înțeleasă că o reglare de conturi și… pornesc bîrfele. Bine că există și internetul, unde poți să te manifești pe larg. Dacă ești un pic mai fricos sau frustrat, îți găsești o mie și unul de nume și tot scrii, și tot scrii. Sau îți faci un blog, căci e la modă. Și începi șantajul. Iar șantajul îți aduce bani mulți, la ora actuală, în Republica Moldova.
De aceea ziceam că am anumite rețineri și nu pot să exclam, de rînd cu sute de mii de cetățeni: ”Eu sînt Charlie”. Atîta timp cît nu va exista și bunul simț, pe lîngă libertatea de expresie, eu nu vreau și nu pot să fiu ”Charlie”.
Voi încheia cu o frază pe care am mai citit-o undeva: Dumnezeu să-i ierte pe cei de la ”Charlie”, dar nu sînt eroi, sînt doar victime.