În memoria celui care a făcut lemnul să cînte

În fotografie: Seara romanțelor la Călărași

În fotografie: Seara romanțelor la Călărași
În fotografie: Seara romanțelor la Călărași

Sunete de vioară și romanțe s-au auzit, în seara zilei de 31 octombrie, la Călărași. La cinci ani de la trecerea la cele veșnice a celui care a fost Vladimir Dodon, unicul meșter specializat în confecționarea instrumentelor cu coarde din Călărași, dar și printre puținii în republică, familia, rudele și prietenii s-au adunat într-un cerc restrîns pentru a cînta și a asculta romanțe, pentru a depăna amintiri despre omul și meșterul Vladimir Dodon.
”Genericul – ”Omul cu sufletul de vioară şi inima de aur” – spune totul despre Vladimir Dodon, care a fost un om mare cu un suflet de aur”, a accentuat Valentina Stratan, specialist tineret și sport din cadrul Primăriei Călărași, responsabilă de organizarea seratei. ”A fost un om creștin, i-a plăcut muzica, i-au plăcut foarte mult romanțele”, a continuat dînsa.
Serata a fost organizată așa cum ar fi preferat lutierul, într-o ambianță liniștită și plăcută, cu oameni dragi alături, pe fundalul sunetelor de vioară.
Acest eveniment frumos, dedicat în exclusivitate lutierului Vladimir Dodon, se află la prima ediție. ”Vrem să-l transformăm, pe viitor, într-un festival, un festival internațional, care să fie organizat în luna mai, atunci cînd s-a născut Vladimir Dodon”, a subliniat Valentina Stratan, remarcînd, totodată: ”În luna mai este și hramul orașului Călărași, vin delegații din orașele înfrățite. Ar fi frumos să vină și cu formații care promovează acest gen de muzică”.
Dînsa a menționat că și-ar dori un festival inedit, așa cum a fost și Vladimir Dodon, unic în felul său.
Atît Valentina Stratan, cît și soția regretatului lutier, Maria Dodon, speră ca visul lor de a organiza un festival al romanțelor să prindă rădăcini la Călărași.
La 31 octombrie, s-au împlinit cinci ani de la trecerea în neființă a maestrului Vladimir Dodon, omul care a făcut lemnul să cînte, unul dintre cei mai cunocuți și iscusiți creatori de instrumente  cu corzi din republică, originar din Călărași.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *