Un parc modern în loc de rîpă
Gheorghe Grecu vrea un parc de odihnă la Onișcani. Este vorba de primarul comunei care, deja de patru ani, are pe masa de lucru un proiect de lichidare a rîpei din centrul satului. ”E un proiect foarte ambițios, pe care îl tot promovăm”, accentuează edilul.
Prin realizarea acestuia, dînsul crede vă va fi diminuat substanțial pericolul alunecărilor de teren. Trebuie de spus că satul Onișcani se află într-o zonă de risc sporit în acest sens. ”Am avut un caz nefericit cu 25-30 de ani în urmă. Au fost ploi abundente, apele s-au scurs în rîpă, rîpa a dat fisuri și s-au produs alunecările”, povestește primarul. Acum, Gheorghe Grecu vede în locul acestei rîpe un parc modern, cu condiții de odihnă pentru toți sătenii, în special pentru generația tînără. A văzut un peisaj asemănător într-o localitate din Germania și i-a căzut tronc la inimă.
”Mi-am propus ca și Onișcaniul să arate așa, poate nu chiar la același nivel, dar, oricum, să fie frumos”, face dînsul o remarcă. ”E frumos centrul satului, dar eu îmi doresc să-l fac și mai frumos”, mai adaugă. Unde mai pui că siguranța locuitorilor din apropiere va fi mult mai mare. Nu se știe deocamdată exact cînd va fi implementat un asemenea proiect. Se știe, însă, cert că, peste ani, Onișcaniul va avea un parc de odihnă de toată frumusețea.
Lasă un răspuns