Trei ani de la fondare
Ştiaţi că în cadrul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni activează un cor de preotese? Ştiaţi că este unicul cor de acest gen din Republica Moldova? Pe 29 iunie, corul a împlinit trei ani de la fondare, anunță site-ul oficial episcopia-ungheni.md. Comunicatul este însoțit de un mesaj de felicitare al Episcopului Petru, care este și inițiatorul acestui cor.
Chiar dacă trei ani este o perioadă relativ scurtă, totuși formația corală, care numărără, în prezent, 13 membre, a reușit să se remarce prin calitățile sale interpretative, dar și prin frumusețea repertoriului pe care l-a abordat, atît în țară, cît și peste hotarele ei. Reușitele corului se datorează, în mare parte, conducătoarei acestuia, Iozefina Vizitiu (Gajim), care ”muncește necontenit pentru perfecționarea și dezvoltarea abilităților muzicale ale corului”, se mai arată în comunicatul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni.
Printre succesele corului de preotese se mai numără și două CD-uri cu Sfînta Liturghie și colinde de Crăciun.
Lasă un răspuns