FOTO | „Ţărăncuţa” a dat lovitura! A revenit acasă învingătoare
„Pentru păstrarea tradiţiilor muzicale, dezvoltarea creaţiei instrumentale populare şi măiestrie interpretativă se decorează cu diplomă de gradul III, la categoria „Interpretare la instrumente populare”, Claudia Lupu, solistă a formaţiei folclorice „Ţărăncuţa” din Floriţoaia Veche, raionul Ungheni, Republica Moldova”, răsună de pe scena Festivalului internaţional de muzică populară „Звiняць цымбалы i гармонiк” („Sună ţambalul şi armonica”) din oraşul Postava, regiunea Vitebsk, Belarus.
„… se decernează cu diplomă de gradul II Alexandru Galiţ din Sculeni…”
Aplauzele nu contenesc.
„Laureat al Festivalului „Звiняць цымбалы i гармонiк” se declară formaţia folclorică „Ţărăncuţa” din Floriţoaia Veche”. Aplauzele devin tot mai intense.
Pe feţele reprezentanţilor delegaţiei unghenene se citeşte mirarea. „Ce loc au obţinut?”, mai întreabă o dată primarul de Floriţoaia Veche, Margarita Baban. Momentan, nu le vine a crede că au obţinut o asemenea performanţă.
Ele, „Ţărăncuţele” dintr-un sat situat la circa 1800 de kilometri de Postava, au venit, au cîntat şi au cîştigat! Vor reveni acasă învingătoare! Nu mai contează oboseala, nu mai contează emoţiile. Totul a rămas în urmă.
Este primul Festival Internaţional la care au participat. Este primul lor trofeu internaţional. Şi asta, la doar doi ani de cînd au obţinut titlul de formaţie folclorică model.
În ciuda faptului că este o formaţie folclorică foarte tînără, „Ţărăncuţa” a reuşit nu doar să atragă atenţia juriului, dar şi să-l impresioneze. Au ieşit în scenă cu multă încredere şi entuziasm. Aveau un singur gînd, să se prezinte onorabil. Obiceiul „Zestrea miresei”, pe care l-au pus în scenă, a ajuns la inima tuturor celor prezenţi în sala Palatului de cultură din Postava, unde s-a desfăşurat festivalul propriu-zis.
Au evoluat apoi pe o scenă din centrul oraşului, unde s-a adunat un public numeros, iar a doua zi – în unul dintre parcurile orăşeneşti. Dovadă că muzica noastră populară este apreciată peste hotare au fost aplauzele furtunoase pe care le-au primit din partea publicului. „Cei din Belarus au fost impresionaţi de tradiţiile noastre, pe care le-am păstrat şi le-am readus în prim-plan. Au rămas impresionaţi de „Ţărăncuţele” noastre care, în ciuda faptului că sînt ocupate cu munca de zi cu zi, au reuşit să le încînte auzul belaruşilor, şi nu numai, cu cîntecele noastre moldoveneşti”, a declarat Eugenia Baroncea, şefa Secţiei Cultură şi Turism Ungheni, imediat după încheierea festivalului.
Este necesar de menţionat că „Ţărăncuţele” noastre sînt artiste amatoare. Iar concurenţa cu celelalte 24 colective din nouă ţări nu le-a speriat. Din contra, le-a făcut mult mai ambiţioase. Trofeul obţinut le-a mai adăugat o doză de încredere în forţele proprii. „Ne-am simţit ca nişte oameni de artă adevăraţi”, a menţionat Andrei Pascaru, care le-a însoţit şi le-a acompaniat. Acum, formaţia „Ţărăncuţa” speră la mai mult şi vor să ajungă mult mai departe. „Din dorinţa de a păstra, a valorifica şi a transmite din tezaurul nostru folcloric altor popoare, nu ne vom opri aici, vrem să ajungem şi în alte ţări”, a menţionat Liuba Mihalachi, una dintre membrele formaţiei.
Secretul acestui succes este munca zilnică, dăruirea de sine, dar şi pasiunea pentru folclor, ne-a spus Lidia Bolişoi, conducătoarea artistică a formaţiei. Anume datorită insistenţei sale, „Ţărăncuţele” din Floriţoaia Veche au ajuns în Belarus. Deplasarea acestora nu ar fi fost posibilă fără ajutorul lui Robyn Savacool, o tînără voluntară a Corpului Păcii, care activează la Floriţoaia Veche de mai bine de un an şi care a îndrăgit tradiţiile, cîntecul şi portul popular din partea locului. Anume ea şi-a mobilizat prietenii şi cunoştinţele ca să doneze bani pentru această deplasare. În plus, şi membrele formaţiei au venit cu contribuţia sa. „Avînd unele probleme, primăria nu a putut să aloce suma necesară pentru deplasare. În plus, aveam şi unele dubii: vor reuşi să se ridice la nivelul aşteptărilor?”, a recunoscut Margarita Baban. Iată că s-au ridicat, iar primarul e dispus să facă tot posibilul ca să le susţină mult mai mult pe viitor. „Sînt o mîndrie a satului Floriţoaia Veche şi chiar a întregului raion”, a concluzionat Margarita Baban.
[wzslider]
Postava, Belarusi, 14-15 iunie
Lasă un răspuns