Ţigări şi electrocasnice de contrabandă, descoperite de vameși. Un şofer a ascuns marfa în tavanul automobilului
Angajaţii postului vamal Sculeni şi Leuşeni au contracarat trei tentative de scoatere ilicită a peste 14 000 bucăţi de ţigarete de contrabandă şi aparate electrocasnice.
Astfel, la postul vamal Leuşeni, pentru controlul vamal, la numai zece minute diferenţă de timp, s-au prezentat două autocare înmatriculate în Republica Moldova, care se îndreptau spre Italia, peruta „Chişinău-Milano”. În cadrul controlului vamal, printre lucrurile personale ale pasagerilor au fost depistate ţigări în valoare de 2 500 euro, care urmau să ajungă pe piaţa neagră din UE.
Un caz similar s-a înregistrat în aceiaşi zi la postul vamal Sculeni. Datorită unei analize profunde a indicatorilor de risc şi a filtrelor de control aplicate de vameşi, atît conducătorul auto cât şi mijlocul de transport au trezit suspiciuni, motiv pentru care maşina a fost cercetată minuţios. Astfel, angajații vămii au depistat în spaţii special amenajate ale autoturismului şi anume, în tavanul autoturismului, în uşile laterale, în locuri special amenajate 2 600 ţigarete cu timbre de acciz a Republicii Moldova.
Alte două tentative de introducere frauduloasă de aparate electrocasnice au fost curmate de vameșii de la Leușeni. În cadrul controlului vamal, ofițerii au reținut 15 aparate pentru prepararea cafelei şi 200 întrerupătoare electrice ascunse și nedeclarate organului vamal.
Bunurile depistate erau destinate comercializării pe piaţa internă a Republicii Moldova, din vânzarea cărora conducătorii auto urmau să obţină un profit considerabil. Marfa a fost confiscată, iar valoarea veritabilă a mărfii urmează a fi stabilită.
Sursa: publika.md
Lasă un răspuns