În mîinile lui plastilina prinde viață
În loc să bată mingea pe afară, aşa cum o fac mulţi dintre semenii săi, Dumitraș Flocea din Zagarancea, se aşează la masă. Dar nu oricum şi oriunde. La cei 11 ani ai săi, este pasionat de… plastilină. În mîinile lui, acest material prinde cu adevărat viață.
Dumitraș poate modela, cu răbdare și îndemînare, ore în șir. Această îndeletnicire este ocupația sa preferată de la vîrsta de cinci anişori. Primele figurine au apărut din dorința de a avea cît mai multe jucării asemănătoare eroilor îndrăgiţi din desenele animate.
„Mama nu avea bani să-mi cumpere multe jucării. Atunci, am rugat-o pe bunica să-mi cumpere plastilină, ca să pot modela tot ce-mi place”, povestește băiatul, elev în clasa a patra la gimnaziul din Zagarancea.
Cu timpul, sursa lui de inspirație s-a schimbat. Eroiii din desenele animate s-au schimbat cu alţi eroi. Este vorba de zeii Olimpului, pe care i-a întîlnit în cartea cu acelaşi nume. Imediat ce a aflat de ei, s-a şi apucat de lucru – atît de mult l-au impresionat miturile şi legendele antice. Timp de o lună, a tot modelat, astfel că acum are în colecţia sa 20 de figurine, inclusiv ostaşi romani în armuri, care uimesc prin frumuseţea lor.
Şi-a arătat noua „colecţie” colegilor de clasă, învățătoarei sale. „Ştiam că Dumitraş e talentat. M-a surprins, însă, faptul că el creează figurine în baza unor istorioare pe care le citeşte”, a menţionat Veronica Gudîma, învățătoarea lui.
Acum, eroii din plastilină ai lui Dumitraș Flocea îşi vor găsi locul într-o expoziţie vernisată la Biblioteca ”Dimitrie Cantemir” din Ungheni.
„Mi-ași dori foarte mult ca talentul băiatului să fie observat și apreciat de vreun specialist în domeniu, astfel ca, pe viitor, dînsul să ”modeleze” din băiat un adevărat sculptor”, ne-a spus Veronica Morcov, director interimar al gimnaziului din Zagarancea. Dînsa și-a exprimat convingerea că, mai devreme sau mai tîrziu, „acest copil talentat își va găsi calea spre artă și succes”.
Lasă un răspuns