Din Torino la… Nisporeni

În fotografie: Autocarul de la Nisporeni

În fotografie: Autocarul de la Nisporeni
În fotografie: Autocarul de la Nisporeni

Motiv de bucurie pentru angajații Secției cultură și turism Nisporeni, dar și pentru colectivele artistice de aici. De acum încolo, ei nu-și vor mai bate capul cu ce să se deplaseze la concerte și festivaluri. La dipoziție le stă deja un autocar „Iveco”, cu o capacitate de 56 de locuri.
Unitatea de transport a ajuns la Nisporeni pe 15 aprilie, tocmai din provincia italiană Torino, fiind oferită Secției cultură și turism în calitate de donație, grație unui proiect inițiat de către Uniunea consiliilor raionale din Moldova (UCRM).
”Sîntem foarte bucuroși de acest cadou. Autocarul ne va fi de mare folos pentru deplasarea la diferite evenimente culturale din republică, dar și de peste hotare”, a declarat pentru ”Expresul” Aurelia Andronachi, șefa Secției cultură și turism Nisporeni. Dînsa a mai spus că, de acum încolo, nu va mai fi nevoită să plătească pentru arendarea unor autobuze care să transporte colectivele artistice la concerte și festivaluri.
Deja au fost stabilite și primele destinații spre care artiștii nisporeneni se vor deplasa cu autocarul „Iveco”. Este vorba de Festivalul de cîntec folcloric ”Maria Drăgan” de la Bălăurești și tradiționalul Bîlci al olarilor de la Iurceni.
Autobuzul respectiv este primul care a venit, prin intermediul UCRM, într-un raion din R. Moldova. Potrivit lui Andrei Buzatu, directorul executiv al UCRM, proiectul vizează dotarea cu mijloace de transport a opt consilii raionale. În total, provincia Torino va dona 15 autocare. Încă unul dintre ele va ajunge la Nisporeni, după sărbători, la Şcoala sportivă de aici.
Andrei Buzatu a specificat că autocarele sînt donate urmare a solicitărilor făcute de către  consiliile raionale, membre ale UCRM.
De notat că, la momentul actual, UCRM numără 20 de membri, iar din regiunea Ungheni-Nisporeni-Călărași, doar Consiliul raional Nisporeni face parte din această uniune. Ce-i drept, după ce a fost făcut public evenimentul respectiv, şi Consiliul raional Ungheni s-a declarat interesat de o eventuală aderare la UCRM.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *