Un nou şef pentru cultura călărăşeană

Imagine:  http://www.panoramio.com/
Imagine: http://www.panoramio.com/

Direcţia Cultură din Călăraşi are un nou şef. Este vorba de Dumitru Trifan, fost pedagog. Dînsul susţine că domeniul cultură nu-i este străin, căci, anterior, a activat ca profesor de muzică. Nici administraţia publică locală nu-i este străină, căci e consilier orăşenesc, aflîndu-se deja la al doilea mandat.
„Nu cunosc poate totul despre administraţia publică locală, dar, totuşi, ştiu cum aş putea să administrez Direcţia cultură”, a subliniat Dumitru Trifan. Deocamdată, proaspătul şef al Direcţiei Cultură încearcă să se acomodeze noului statut şi să facă faţă obligaţiunilor cotidiene. Îşi doreşte ca orice activitate culturală, organizată în raion şi nu numai, să fie promovată. Spune că va face tot ce îi va sta în putinţă ca lumea să cunoască ce înseamnă cu adevărat cultură.
Fostul şef al Direcţiei cultură, Sergiu Cojocaru, a trebuit să-şi prezinte demisia, deoarece a împlinit vîrsta la care, în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova, nu mai are dreptul să ocupe un post de conducere într-o instituţie publică.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *