Acasă şi aici | În căutarea lui Dumnezeu
Zi de sărbătoare în Biserica “Sf. Spiridon” din Regio Emilia, Italia. E Sf. Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. În scurt timp, va începe slujba Sfîntului Maslu.
Părintele paroh Mihai Ciocîrlan aleargă dintr-o parte în alta. Își dorește ca totul să iasă ca la carte. “Așteptăm să vină circa 150 de credincioși”, ne spune una dintre cîntărețele din strană, o domnișoară cu ochi ca cerul și o voce blîndă, de te unge la suflet.
E ora cinci după amiază. Încetul-cu încetul, biserica se umple de lume. La un moment dat, zăresc o ungheneancă, o femeie ce a muncit 29 de ani în asitența socială. Acum, muncește la Reggio Emilia. De aproape opt ani îngrijește de bătrînii italieni.
Tresare cînd dă cu ochii de mine. Nu ne-am văzut de ani buni. Sigur, nu se aștepta să mă întîlnească în Italia. “Cînd ai venit?”, întreabă simplu.
“Vinerea trecută. Duminică plec înapoi în Moldova”, mă grăbesc să-i răspund.
Tristețea îi atinge fața. “Eu, iată, sînt aici deja de șapte ani. Degrabă împlinesc opt ani de cînd am plecat de acasă. Am obosit. Tare aș vrea să mă întorc, dar ce să fac acolo, cu 600 de lei pensie? Toată viața am muncit și cu ce m-am ales?”, spune. După o clipă continuă:
“Mi-i dor de nepoțică. În loc să mă bucur de ea, stau aici… E greu”.
“Ia nu te mai plînge atîta. Ce nu-ți ajunge? De lucru ai, un ban poți face. Nu dă Doamne să ajungi ca mine, cu două dintre cele mai periculose boli de pe pămînt: diabet zaharat și cancer… Și fără de lucru”, sare o altă ungheneancă. E palidă la față, dar se ține. Nu vrea să cedeze. Și-a sacrifcat sănătatea, și-a sacrificat cei mai frumoși ani de viață. Pentru ce? Pentru cine?
Unul după altul intră în biserică preoții. Or, slujba de Sfîntul Maslu se face doar cu prezența a șapte fețe bisericești. Nu așteaptă să li se sărute mîna. Dimpotrivă, se apropie părintește de mulți dintre cei prezenți, îi mîngîie pe creștet, îi sărută pe obraji.
„Sînt undeva la 2000 de oameni ce frecventează biserica, mai ales în post și la sărbătorile mari. Peste 1000 de oameni se spovedesc. E mult prea puțin, deoarece în Reggio Emilia sîntem 5000 de români, printre ei și moldoveni cu cetățenie română, și peste 3000 de moldoveni”, spune părintele Mihai Ciocîrlan.
Coboară peste toți, în sfînta biserică, pacea.
“Doamne miluiește, Doamne miluiește…”, încep a cînta tinerele din strană. Atît de dulce le este glasul și cu atîta pioșenie rostesc fiecare cuvînt, încît te trec fiorii. Niciodată nu am auzit o slujbă mai frumoasă.
Nu toți cei ce au venit la biserică în acea zi vor sta pînă la capăt. “La ora șapte trebuie să fiu acasă. Doar pînă atunci am permisiunea de a ieși”, îmi spune ungheneanca pe care nu am văzut-o de ani de zile.
Cele sfinte vor trece din nou pe planul doi. Va reîncepe lupta pentru supraviețuire. O luptă grea, din ce în ce mai grea. Nimeni nu poate ști ce le rezervă ziua de mîine.
În Italia există o episcopie a Patriarhiei române, constituită în anul 2007. Funcţionează peste 200 de parohii și 10 mănăstiri. După comunitatea catolicilor, comunitatea creștin-ortodoxă e cea mai numeroasă. Numai români şi moldoveni sînt peste un milion și jumătate.
“Sînt persoane care nu vin deloc la biserică. Sînt care vin doar să-și caute un loc de muncă. Dar sînt, într-adevăr, care vin pentru că îl caută pe Dumnezeu. Sînt unii care vin cînd le este greu, sînt alţii care vin cînd simt bucuria și vor să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru ceea ce au obținut. Dar sînt mulți care, atunci cînd o duc rău, se izolează în casă și ies foarte puțin în societate. Nu e bine deloc.
Pentru că omul are nevoie de ajutor. Nimeni decît Domnul nu poate face mai mult pentru noi”, spune cu blîndeţe în glas părintele Mihai.
Lucia Bacalu
Lasă un răspuns