Viitorii medici au învăţat o noţiune nouă
Elevii de la Colegiul de medicină din Ungheni au participat, pe 11 octombrie, la o lecţie mai specială. Ei au învăţat ce înseamnă noţiunea de „hospis” şi cum se desfăşoară îngijirile paliative. Despre acestea le-a vorbit Vasile Suruceanu, şeful Hospisului „Carolina de Nord” din Zubreşti, Străşeni.
„Am venit la Ungheni cu nişte noutăţi în medicină şi, cine ştie, poate tinerii de aici vor dori să ne urmeze calea, angajîndu-se la noi”, a declarat dînsul. Desigur, înainte de a trece la definiţii şi noţiuni din medicină, Vasile Suruceanu a făcut o scurtă prezentare a hospisului din Zubreşti, unde sînt internaţi bolnavi incurabili din toată republica, care necesită îngrijiri speciale. „E greu, dar trebuie să le dăm un pic de speranţă şi celor deznădăjduiţi”, a subliniat dînsul.
La moment, la Hospisul din Zubreşti îşi găsesc alinare, timp de aproximativ 30 zile, puţin peste 10 bolnavi. Instituţia este prevăzută pentru 12 pacienţi. Pentru a ajunge aici, aceştia trebuie să se înscrie pe o listă de aşteptare. Zilnic, îşi fac serviciul aici trei medici şi nouă asistente. Hospisul „Carolina de Nord” a fost deschis în 2011 cu sprijinul Fundaţiei „Soros-Moldova”.
UNGHENI | Natalia Junghietu
Lasă un răspuns