Curios. Farfuriile roşii ajută la slăbire
Cercetătorii de la Universitatea din Basel (Elveţia) au constatat că se mănîncă mai puţine aperitive dacă acestea sînt aduse pe farfurii roşii, şi nu pe unele de culoare albă sau albastră.
Astfel se crede că roşul acţionează ca un semnal subtil de oprire. De altfel, culoarea roşie este adesea utilizată pentru a semnala un pericol sau o interdicţie. De exemplu, în circulaţia rutieră.
Psihologii au efectuat două experienţe. În prima, 41 de studenţi au fost invitaţi să guste din diferite băuturi dulci. Jumătate dintre ei le-au primit în pahare roşii, iar cealaltă – în pahare de culoare albastră. Studenţii care au primit pahare roşii au băut cu circa 40% mai puţin decît cei care primiseră pahare albastre. Toţi băuseră înainte destulă apă ca să nu le fie sete.
Se pare că roşul acţionează ca un semnal direct asupra comportamentului individului. Acţionînd ca un „stop”, această culoare ar putea reduce, de exemplu, consumul de băuturi dulci nesănătoase.
În a doua experienţă, oamenii de ştiinţă au vrut să afle dacă aceleaşi rezultate sînt valabile în privinţa aperitivelor. Ei au dat unui numar de 109 de participanţi farfurii roşii, albastre şi albe cu cîte zece covrigei pe ele. S-a dovedit din nou că roşul îndeamnă la reţinere.
Persoanele care au primit covrigeii în farfurii de culoare roşie au mîncat puţin mai mult de jumătatea covrigeilor consumaţi de cei care au avut farfurii albe şi albastre.
Lasă un răspuns