Curios. Mituri despre corpul uman
Corpul uman este o structură miraculoasă. Organismul nostru are mici secrete care ne protejează, iar explicaţiile se dovedesc a fi simple.
De ce este aproape imposibil să te gîdili singur? Explicaţia ştiinţifică spune că nu o poţi face, deoarece creierul face distincţia dintre lucrurile neaşteptate şi cele anticipate, îmbunătăţindu-şi timpul de răspuns. Deci, nu te poţi gîdila singur pentru că nu există nici o surpriză. Pe de altă parte, atunci cînd te gîdilă altcineva, există senzaţii neaşteptate la nivelul pielii şi acestea activează „gîdilitura”.
Aproape 85% din oameni respiră doar pe o singură nară. Oamenii respiră pe o singură nară pe rînd. Aproximativ o dată la patru ore nara pe care respirăm se schimbă. Acest lucru variază de la persoană la persoană, depinde de poziţia corpului sau de congestia nazală. Studiile au demonstrat că este foarte important pentru creier pe ce nară respiri. Atunci cînd respiri pe nara stîngă, emisfera dreaptă a creierului va fi mult mai activă, mai dominantă, şi invers.
Acest lucru ne este de folos, odată ce emisfera dreaptă a creierului este responsabilă de creativitate, imaginaţie, iar cea stîngă este mai logică. Aşadar, dacă ne forţăm să respirăm doar pe o anumită nară, poate avea efect asupra felului în care gîndim într-un anumit moment.
Gustul nu se resimte doar în anumite zone ale limbii, contrar opiniei generale. În realitate, orice papilă gustativă poate, mai mult sau mai puţin, să simtă unul dintre cele cinci gusturi cunoscute (dulce, sărat, acru, amar şi iute), prin diverse mecanisme. Însă unele gusturi se simt mai bine în anumite locuri, pe cînd pentru celelalte trebuie „să depună un pic de efort”.
Lasă un răspuns