Lasă moartea să te curteze. Iar tu – zîmbeşte-i!

Mai ieri, deschizîndu-mi poșta electronică, am dat de un mesaj care aproape m-a dat gata. Sună cam așa: “Ala, știi că ești la un pas de prăpastie? Dacă nu afli ce să faci mai departe, poți pierde tot.‏ Tu nu ai control nici măcar asupra gîndurilor tale, vrei să-ți controlezi viața așa?”.
Parcă nu sînt superstiţioasă, dar, de groază, mi-am scuipat în sîn de trei ori.
Urma şi o mica testare, ca să aflu dacă sînt stapînul minţii mele sau este ea stăpîna mea. Mi se propunea un exercițiu: să închid ochii și, timp de 30 secunde, să nu mă găndesc la…elefanți!
Hopa. Cum pot să nu mă gîndesc la ei,dacă trăim înconjuraţi numai de  elefanți? Mititeii, sînt la tot pasul şi ei sînt vinovaţi de toate. Salariile și pensile sînt mizerabile, vinovați – elefanții; ai probleme la serviciu – tot ei sînt de vină. Dimineața, ai pășit cu stîngul, ai scapat microbuzul, te-a stropit cu noroi un imbecil, ai întîrziat la serviciu… Cine, dacă nu ei, scumpii, sînt vinovați? Trăim într-o țară în care unii dintre elefanți ocupă posturi de răspundere și au cu totul alt interes decît cel al poporului.
În fine, cred că am întrecut limita de 30 secunde – negîndindu-mă la elefanţi.
Mă gîndesc ades la faptul cum de sîntem în stare să fim atît de răi și nemiloși, avînd o religie creştin-ortodoxă. Oare ce s-ar fi întâmplat dacă n-am fi avut-o?
Sînt atîtea lucruri care ne bucură, dar noi preferăm să vorbim despre cele ce nu ne bucură.
Noi alegem. Să cazi, să doară, dar totuși să te ridici!
Noi alegem. Să opunem rezistenţă la ceea ce ni se întîmplă, să respingem sau să fugim de ceea ce ar putea fi.
Noi alegem. Să nu înțelegem de ce ni se întîmplă tocmai nouă toate acestea, să căutăm explicaţii fără să le găsim.
Pentru toate există un timp anume. Merele nu se coc primăvara și frunzele nu înverzesc toamna.
Nimic nu-i întîmplător pe acest pămînt și toate lasă o urmă.
Dacă am fi fost înțelepți, încetînd să luptăm cu viața din noi, am lăsa oamenii să vină și să plece. Am lăsa oamenii să te bucure sau, poate, să te dezamăgească, să te admire sau, poate, să te bîrfească, să te atace sau, poate, să te iubească.
Ca să fii pregatit de a te renaște în fiecare moment, lasă moartea să te curteze. Nu putem schimba trecutul, dar, cu siguranţă, putem să nu-l repetăm.
Dă voie vieții să se întîmple, fără a-i ține morală cum ar trebui să fie. Bucură-te de lucrurile după care tînjește inima ta, caci ele nu se află acolo, ci aici, nu atunci, ci acum, nu în oricare, ci în tine însuți.
Răsăritul de soare este preţuit doar de acela care a stat în întuneric.
,,Un înțelept a spus un banc în fața unei săli pline cu oameni și toți au picat pe jos de rîs. Fusese foarte amuzant. Apoi, înțeleptul le-a mai spus o dată același banc. De data aceasta, au rîs doar cîţiva. În final, înțeleptul le-a spus din nou același banc, însă, acum, n-a mai rîs nimeni.
Atunci, el i-a întrebat: Daca rîdeți doar o dată la un banc bun, atunci de ce plîngeti de nenumarate ori din cauza aceluiaşi lucru?”.
Morala: ,,Vieţile noastre se sfîrşesc în ziua în care devenim tăcuţi în privinţa lucrurilor care contează pentru noi.”.
Ala Mutilică