Preţurile la apartamentele din regiune sînt în mică scădere
În anul curent, se observă o mică scădere a preţurilor la apartamente, dar şi la casele de locuit. De această părere este Natalia Boboc, administratoarea Agenţiei imobiliare „Infocasa” din Ungheni. „Dacă, pînă nu demult, cetăţenii noştri, care muncesc în străinătate, erau cei mai activi cumpărători, acum, din contra: ei îşi vînd imobilele la un preţ mai scăzut şi pleacă din ţară”, explică dînsa.
În prezent, cumpără locuinţe, în mare parte, cei ce au ales să rămînă aici şi au reuşit să obţină credite bancare. Solicitate sînt atît casele de locuit, cît şi apartamentele.
S-o luăm însă pe rînd, din raion în raion.
UNGHENI
Aici, pentru un apartament cu o cameră, mobilat, cu încălzire autonomă, proaspăt renovat, cu geamuri termopan, situat mai aproape de centru, proprietarii cer între 15 şi 21 mii de euro. Depinde de suprafaţă, de amplasare, de etaj.
În cartierele mai îndepărtate, preţurile sînt mai mici. De exemplu, o garsonieră dintr-un bloc din cartierul Dănuţeni, cu suprafaţa de 14 metri pătraţi, avînd baie şi bucătărie, poate fi procurată la un preţ de 6500 euro.
Cei ce doresc să-şi cumpere un apartament cu două odăi, trebuie să ştie că ar putea să-şi realizeze visul, avînd cel puţin 12-15 mii de euro. Cu aceşti bani, ar putea achiziţiona un apartament mai vechişor, fără multe comodităţi. Dacă însă vor un apartament cu două odăi, spaţios şi proaspăt reparat, cu toate comodităţile, vor trebui să plătească pentru el peste 35 mii euro.
Preţul la apartamentele cu trei odăi variază între 20 şi 57 mii de euro. Cele mai scumpe sînt în blocurile noi, din centrul oraşului, care au inclusiv parcare subterană. Apartamentele cu patru odăi, fiind mai puţin solicitate, pot fi cumpărate şi puţin mai ieftin, de la 26 mii de euro, într-un bloc mai vechi, pînă la 40-50 mii de euro – într-un bloc nou, cu o planificare modernă.
Cei ce-şi doresc casă la sol, trebuie să se asigure cu o sumă bunicică. Ar putea găsi o casă bătrînească, la o periferie, cu 15-25 mii de euro. O casă nouă, frumoasă ar putea costa şi 150 mii de euro.
NISPORENI
Preţurile la imobile sînt mai accesibile, dar şi oraşul e mai mic şi mai departe de principalele artere de comunicaţie. O casă, cu suprafaţa de 140 metri pătraţi, mobilată, cu două etaje, cu grădină, gaz, telefon, fîntînă, pivniţă, garaj, vie, se oferă la un preţ de 68 mii euro. Proprietarii, cu siguranţă, ar mai putea ceda din preţ două-trei mii de euro. O altă casă, cu 39 de ari de pămînt, gaz, canalizare, este propusă spre vînzare la un preţ de 40 mii de euro.
În cele mai multe cazuri însă, preţurile la casele din Nisporeni variază între 17 şi 30 mii de euro. Dar să nu credeţi că aici chiar toate casele sînt ieftine. Am dat de un anunţ de vînzare a unei case „în stil italian, cu toate comodităţile incluse”, pentru care proprietarii cer 120 mii de euro. Un loc pentru construcţii variază între 3800 euro şi 12 mii de euro.
În ceea ce priveşte apartamentele, sînt puţine de vînzare. O garsonieră poate fi cumpărată cu şapte mii de euro, un apartament cu două odăi costă 15-20 mii de euro, iar un apartament cu trei odăi poate fi procurat la preţul de 20-30 mii de euro.
CĂLĂRAŞI
Cererea la apartamentele din Călăraşi este în creştere, iar motivul e simplu – prețul acestora este mai mic comparativ cu casele la sol. Astfel, pentru o garsonieră un eventual cumpărător ar trebui să scoată din buzunar între 10 şi 18 mii de euro. Un apartament cu două odăi poate fi găsit şi la preţul de 15 mii de euro, dar şi de 20 mii, în dependenţă de suprafaţă, amplasare, comodităţi. Un apartament cu trei odăi este estimat, în prezent, pe piaţa imobiliară din Călăraşi, la circa 25 de mii de euro, iar dacă e renovat, amenajat şi este situat într-un loc bun, poate ajunge şi la 35 mii de euro.
Casele în schimb, indică costuri mai ridicate. Preţurile sînt variate, în dependență de amplasare și comodităţi. În centrul Călărașului poţi cumpăra o casă şi cu 20 mii de euro, dar şi 50-60 mii.
Făcînd o analiză, putem constata că în localitățile din raion preţurile sînt mult mai reduse. Spre exemplu, în Horodiște putem achiziționa o locuință în stare bună cu patru mii de euro, în Bahmut de asemenea putem găsi oferte de la cinci mii de euro, iar în Hîrbovăț – de la 10 mii în sus.
Natalia Junghietu,
Galina Chirilov, studentă USM, stagiară
Lasă un răspuns