Vor bate clopotele şi la Cîrneşti

Vor bate clopotele şi la Cîrneşti
Fotografie: episcopia-ungheni.md

Vor bate clopotele şi la Cîrneşti
Fotografie: episcopia-ungheni.md

Satul Cîrneşti, cu o populaţie de 575 de persoane şi o istorie de aproape 400 de ani, îşi doreşte o biserică a sa, pe care nu a avut-o niciodată.
Pe 11 mai, PS Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a binecuvîntat lucrările de începere a locaşului sfînt, donînd şi o sumă de bani în acest sens. La eveniment a fost prezent şi preşedintele raionului Nisporeni, Vasile Bîtca, şi primarul comunei Brătuleni, Nicolae Chercheja.
Fiind întrebat cît e de reală, la ora actuală, construcţia unei biserici într-un sat cu o populaţie de doar cîteva sute de suflete, Nicolae Chercheja a răspuns fără pic de ezitare: „E reală. Vom reuşi. Poate mai greu, dar vom reuşi, căci oamenii de aici sînt cu inimă mare”. În plus, dînsul şi-a exprimat certitudinea că satul va fi ajutat şi de autorităţi în acest demers al său.
Ani la rîndul, cîrneştenii au mers la biserica din Brătuleni, situată la vreo trei kilometri distanţă. Au mers pe vînt, pe ploaie, pe arşiţă sau viscol, dar nu şi-au pierdut credinţa. Anul trecut, pe 24 iulie, Registrul de stat al organizaţiilor necomerciale a înregistrat Parohia cu hramul „Acoperămîntul Maicii Domnului” de la Cîrneşti din cadrul Bisericii Ortodoxe din Moldova. Anterior, pe 5 iulie 2012, fusese desemnat şi preotul-paroh al comunităţii creştin-ortodoxe, părintele Antonie Chirica. În cadrul evenimentului din 11 mai, dînsul a fost decorat cu dreptul de a purta cruce de aur.
Prima piatră la temelia noii biserici deja a fost pusă. Se pare că Domnul e alături de cîrneşteni, căci în ultimii doi ani aici au avut loc nenumărate schimbări în bine. Au fost pietruite majoritatea drumurilor din sat, în scurt timp va fi deschisă o grădiniţă, un orăşel al copiilor, se lucrează asupra unui proiect de deschidere a unui cămin cultural.
NISPORENI | Lucia Bacalu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *