Ajutoare de zeci de mii de lei

Imagine simbol: gazetanord-vest.ro

Imagine simbol: gazetanord-vest.ro
Imagine simbol: gazetanord-vest.ro

240 de familii din cea mai defavorizată regiune a raionului Ungheni, numită zona Culei, au primit, în aceste zile, ajutoare în valoare de 87 mii 268 de lei. Acestea au venit din Fondul de rezervă în caz de dezastre al Federaţiei Internaţionale a Crucii Roşii. „Consider că este o susţinere mare, mai ales că aceşti oameni au avut cu adevărat de suferit în urma secetei din vara anului trecut”, a declarat pentru „Expresul” Elena Gavrişov,  directoarea Crucii Roşii din Ungheni.
Dînsa, personal, s-a deplasat în satele din acea zonă – şapte la număr – înmînîndu-le familiilor numeroase, bătrănilor solitari, persoanelor cu dizabilităţi cîte un colet care conţinea: 3 conserve  cu carne de porc, 3 conserve de peşte, cîte 4 kg de făină de porumb şi, respectiv, făină de grîu, cîte 2 kg de crupe de hrişcă, orez, paste făinoase, ulei şi zahăr.
De notat că au beneficiat de astfel de ajutoare doar oameni din raioanele cele mai grav afectate de secetă. Printre acestea nu se regăseşte nici Nisporeniul, nici Călăraşul.
UNGHENI | Lucia Bacalu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *