O staţie de epurare cu bucluc
Vodă da, Hîncu ba. Cam aşa, confrom cunoscutei zicale, se întîmplă şi cu noua staţie de epurare a apelor reziduale din oraşul Călăraşi. Aceasta a fost construită în cadrul unui proiect realizat de Consiliului raional, cu bani alocaţi de Agenţia Teritorială de Dezvoltare Centru.
Acum, autoritatea raională vrea să transmită staţia Primăriei Călăraşi care este cea mai indicată s-o gestioneze. Paradoxal, dar, invocînd anumite aspecte de ordin legal şi logistic, atît primarul Nicolae Melnic, cît şi Consiliul orăşenesc, se pare, nu doresc acest lucru.
Dovada faptului e şi refuzul consilierilor de a vota, cu o lună în urmă, un proiect de decizie, prin care urma să se efectueze acest transfer.
Aleşii locali şi-au motivat votul negativ prin faptul că apele “prelucarte”, care trec prin staţia de epurare, ies cam tot aşa cum intră, adică nepurificate.
“La ce bun au trebuit să fie chletuite 27 de milionae lei pentru o staţie nouă, care lucrează exact cum a lucrat cea veche, poluînd masiv cu apele reziduale ale oraşului, practic necurăţate, rîul Bîc?”, şi-au pus întrebrea mai mulţi consilieri. Totodată, ei şi-au exprimat nedumerirea pentru faptul că, de un an, de cînd staţia cu pricina lucrează, plata pentru curentul electric consumat, cam 60 mii lei lunar, a fost efectuată de către primărie.
În replică, preşedintele raionului, Ilie Rău, a declarant că… “nemulţumitului i se ia darul”. “Noi ne-am străduit să rezolvăm o problemă veche a oraşului, pe care primăria locală nu ar fi reuşit niciodată să o rezolve. Acum, dacă “caută păduchi în capul nostru pleşuv, noi vom merge pe altă cale – vom anunţa un concurs şi vom transmite staţia în gestiune unui operator care va dori să-şi asume o astfel de responsabilitate. Nu putem rămîne la discreţia şi ambiţiile consiliului şi primăriei care, în secolul 21, se face a nu înţelege necesitatea şi importanţa acestui obiect pentru oraşul pe care pretind că-l conduc”, a mai spus preşedintele.
Cît priveşte cele 60 mii lei, cheltuite lunar de primărie pentru curentul electric consumat de staţie, Ilie Rău a subliniat că “primăria şi-i recuperează prin taxele pentru canalizare peprcepute de la populaţie”.
CĂLĂRAŞI | Tudor Josanu
Lasă un răspuns