Drepturile copilului în vizorul unei ”armate” de specialişti

Imagine simbol: informatia-zilei.ro

Imagine simbol: informatia-zilei.ro
Imagine simbol: informatia-zilei.ro

O “armată” întreagă de specialiști din diferite domenii: asistență socială, educație, cultură, poliție și administrație publică locală, vor porni, în scurt timp, lupta contra abuzului, neglijării, exploatării și traficului de copii în localitățile raionului Nisporeni.
Aici, la Nisporeni, a fost instituit un serviciu social nou, numit ”Echipe intersectoriale”.   Noutatea ne-a fost comunicată de către Xenia Axente, șefa Direcției asistență socială și protecție a familiei. Dînsa și-a exprimat convingerea că noul serviciu este actual și necesar, deoarece ”are menirea atît să prevină, cît și să soluționeze problemele ce vizează copiii-victime și potențiale victime ale violenței în diferite forme”.
Pe 21 martie, în cadrul unei ședințe raionale cu participarea tuturor factorilor implicați în noul serviciu, au fost create 23 de echipe intersectoriale, ce vor activa în fiecare primărie din raion,
”Aşteptările ne sînt mari. Sperăm să identificăm problemele copiilor noștri în timp util, astfel ca să fie evitate consecințele grave, precum: abandonul școlar, cazurile de huliganism și chiar suicidul în rîndul minorilor”, a subliniat dînsa, după care a continuat: ”Important este ca toate problemele să fie identificate și rezolvate pe loc, prin cooperarea specialiștilor ce formează echipele intersectoriale”. Managerul fiecărei echipe va fi asistentul social comunitar.
Noul serviciu este lansat la Nisporeni după o experiență similară, pusă în practică în vara anului trecut în raioanele pilot Orhei și Leova.
Echipele intersectoriale au luat naștere în baza Proiectului ”Mecanismul intersectorial de cooperare pentru asistența și monitorizarea copiilor-victime și potențiale victime ale abuzului, neglijării, exploatării și traficului”, elaborat de Ministerul Educației, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne, în colaborare cu Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului și Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii, cu suportul UNICEF și OAK Foundation.
NISPORENI | Ina Landa


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *