Igor Ursenco: ”Fiindcă de Ungheni mă leagă multe amintiri…”
Ungheni, … noiembrie 2012
S-a născut la Nisporeni, în satul Şişcani. A învăţat la Călăraşi, la Colegiul pedagogic. A venit la Ungheni, străbătînd sute de kilometri, pentru a se întîlni cu cititorul unghenean. Este vorba de scriitorul Igor Ursenco, stabilit cu traiul, de ani buni, în România.
Opera sa e una specială, împresurată cu multe trimiteri filosofice şi reflectă un mod de gîndire aparte.
Eu însă mi-am propus să discut cu el lucruri mult mai prozaice şi l-am invitat la un… “Espresso”.
De ce ați ales să faceți, totuşi, acest drum atît de lung la Ungheni?
Fiindcă de Ungheni mă leagă multe amintiri. Am avut mulți colegi de aici, printre care şi actualul preşedinte al raionului Ungheni, Iurie Toma. Am fost colegi la școala pedagogică din Călărași. La Ungheni mi-am făcut şi practica pedagogică, în fosta şcoală numărul unu. Apoi la Valea Mare, la Rădenii Vechi.
Ați trecut pe la Consiliul raional, să-i faceți o vizită domnului preşedinte?
E plecat la Chișinău, din păcate. Am venit mai devreme și am crezut că o să ne întîlnim. Am avut o relație foarte frumoasă de prietenie pe care am menținut-o și peste timp. Fiind colegi la școala pedagogică, ne-am vizitat reciproc. Am fost de foarte multe ori la Măcărești, la părinții lui, niște oameni foarte cumsecade. Îl cunosc și pe fratele lui, care e medic stomatolog la Călărași.
Atunci cînd spuneţi Şişcani, la ce vă duce gîndul?
La Şişcani mi-am petrecut copilăria. Acolo mi-am pus bazele mele, inclusiv culturale, citind cărți. Țin minte că aveam, de mic copil, acces liber la biblioteca din sat, iar doamna bibliotecară mai închidea ochii și mă lăsa să iau cărţi şi din departamentul pentru adulți. Am început a citi foarte devreme, pînă a merge la şcoală. Am învățat să scriu, să citesc, să scotesc acasă, singur, chiar dacă mama mea era învățătoare. Singur am studiat.
Nu am fost niciodată la Șișcani. Ați putea să-mi faceți o descriere a satului dumneavoastră de baştină?
E o localitate de frontieră, se mărginește cu raionul Hîncești, aproape de drumul numit Poltava, care duce spre vama Leușeni-Albița. Cînd eram mic, în timpul Uniunii Sovetice, la Şişcani era cel mai bogat sovhoz din raion. Deci, e un sat cu oameni gospodari. E o localitate înconjurată de vii și livezi, de fapt cum e întreaga zonă centru a țării.
Sînteți oaspete des la mama acasă?
Chiar ieri m-am oprit, peste noapte, la Șișcani. Uite acum, de la Șișcani am trecut prin Nisporeni și am venit la Ungheni. Dar la general, vă dați seama, nu prea des vin pe acasă. Sînt stabilit cu traiul foarte departe, în nord-vestul României, la frontiera cu Ungaria și Ucraina. E cam departe de casă, să fie vreo 600 de kilometri..
Mai am o cutiozitate. De unde această limbă română atît de perfectă, pe care o vorbiţi?
Eu vorbesc cîteva limbi străine: rusa, engleza, spaniola. De ce româna ar trebui s-o posed mai puțin? Nu cred că e normal. Nu e vorba de o performanță, e limba ta, pe care trebuie s-o cultivi în permanență. Dacă tot m-ai întrebat despre limba română, hai să-ți spun o istorie. Cînd eram student la Facultatea de litere la Chișinău, mi-am cumpărat un dicționar de neologisme. Se vindea în România și l-am luat în schimbul… unui palton de blană. Mi-am dat paltonul meu ca cineva să-mi aducă acest dicţionar din România. Și acum îl mai am.
Nu credeți că lucrările dumneavoastră, împresurate cu atîtea neologisme, le fac inaccesibile pentru marea majoritate a cititorilor?
Nu, deoarece cuvintele astea le găsiți în dicționar. Uneori, dacă e un cuvînt mai puțin utilizat, încerc să-i dau o explicație, fie între paranteze sau printr-o trimitere la subsolul paginii. Deci, încerc și eu să am grijă de cititorii mei eventuali. E adevărat că unele cuvinte le-am inventat. Mai bine zis, unele titluri ale cărților mele sînt din cuvinte inventate, care nu există.
Cu ce aţi venit la Ungheni?
Am venit cu cărţile mele, vreo zece la număr. Sînt pentru prima dată la biblioteca raională de aici. Cine va fi interesat de creaţia mea, îmi poate urmări blogul și pagina de facebook şi va afla toate noutățile.
Dumneavoastră aţi reacţionat printre primii la apariția ziarului ”Expresul” în Nisporeni, deşi eraţi departe de casă. Să înțeleg că sînteți interesat de ce scrie presa din Moldova?
Absolut. Am descoperit cu mare bucurie ziarul regional ”Expresul” și mi se pare că asta-i perspectiva, chiar social-politică dacă vreți: să fim împreună, căci aşa satele noastre, avînd probleme comune, ar putea mai uşor să le soluţioneze. Urmăresc paginile ziarului, chiar mă interesează ce se petrece aici. Dacă nu mă înșel, Dumitru Mititelu, cu al cărui ziar a fuzionat ”Expresul”, e din Șișcani, iar mama mea l-a învățat. Salutări și lui pe calea asta.
Dacă tot spuneți că urmăriți presa scrisă din Republica Moldova, cum ați caracteriza-o?
Nu vreau să dau o caracteristică, dar vreau să vă îndemn să fiți cît mai imparțiali, să aveți părerea voastră și să țineți cont de părerile cititorilor.
Ina Landa
Lasă un răspuns