O secţie spitalicească, cu noi condiţii

După aproximativ patru luni, cît secţia ORL a Spitalului raional Ungheni a stat cu chirie în alte încăperi, iată că, săptămîna trecută, ea a fost redeschisă. Aici au fost instalate geamuri şi uşi noi, 12 lavoare, patru boilere, două cabine de duş şi un nou sistem de încălzire. Potrivit lui Mihai Serbianu, şeful Secţiei consultative, medic ORL, pentru reparaţia curentă s-au cheltuit peste 400 mii lei. „Am fost insistenţi şi am reuşit să facem tot ceea ce ne-am propus”, a menţionat dînsul. De mai bine de 25 de ani, adică de la deschiderea secţiei, nu s-a făcut nici o reparaţie capitală. „Ne bucurăm că am putut să creăm condiţii bune nu doar pentru pacienţi, ci şi pentru personal, căci o bună parte din timp o petrecem la serviciu. Iar condiţiile bune sînt benefice pentru toţi”, a subliniat la redeschidere Lidia Crăciun, directorul Spitalului raional.
La momentul actual, mai sînt în reparaţie secţiile: chirurgie, pulmonologie, hematologie, farmacia şi bucătăria spitalului.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *