Jurnalul din tren | Nostalgia, sport național

Pornesc din gara Chișinău, cu noul tren modernizat D1M nr. 801-802. În vagon – foarte puţini pasageri. Par stingheriţi şi uimiţi de tot ceea ce e în jurul lor: scaune moi, aer condiționat, curățenie, prospețime.
Lîngă mine stau două doamne trecute demult de prima tinerețe. Vorbesc, ca de obicei, despre probleme. Aceste dialoguri le aud deja de cinci ani, de cînd fac naveta Ungheni-Chișinău.
Nu ştiu de ce, dar în tren oamenii vorbesc mai mult despre probleme, de parcă ar sta la Zidul plîngerii. Îşi spun unii altora tot ce-i doare și nici nu așteaptă reacția celor din jur. Dau a lehamite din mînă: au spus și au uitat.
Cele două doamnele vorbesc cu nostalgic despre “vremea Soiuzului”, cînd nu trebuia să te gîndești la ziua de mîine, nu trebuia să-ţi faci probleme ce vei pune pe masă sau cu ce te vei îmbrăca, când era de lucru, aveai unde trăi și multe-multe alte avantaje ale vremurilor demult apuse. Atunci, în acele clipe, mă apucă și pe mine parcă nostalgia după trenul vechi în care călătorisem atîta amar de vreme şi pe care-l cunoşteam de douăzeci și ceva de ani – cîți îi am.
Îmi amintesc de faptul cum arătau acele trenuri în perioada anilor 90, cînd nu aveau nici lumină și nici un picuț de căldură, de iernile cînd trebuia să sufli îndelung în geamuri ca să-ți dai seama la ce stație te afli, cînd toți pasagerii dădeau din picioare pentru a nu amorți de frig, iar seara călătorii încercau să meargă în grup de frică că ar putea fi atacați de cineva.
Cît de repede zboară timpul! Mă trezesc tresărind cînd aflu că sîntem deja la gara Berești, unde trebuie  să cobor. Nu mai reuşesc să prind discuția dintre doamne.
Cobor și îmi dau seama cît de nostalgici sîntem. În sfîrșit, apare și pe strada noastră civilizația; în sfîrșit, avem un tren mai bun în care să te simţi om, nu animal înghețînd iarna şi vara transpirînd. Dar… Din nostalgie (sau nu?), am transferat din trenurile vechi incultura specifică nouă. Şi în acest tren renovat am adus mîncatul semințelor de floarea soarelui, am adus muzica ce urlă din difuzoarele telefoanelor mobile, am adus scuipatul prin coridoare și comportamentul nu tocmai civilizat în veceuri. Dacă tot sîntem nostalgici, ar fi fost mult mai indicat să luăm ceea ce a fost bun și frumos, nu și mojiciile deprinse de-a lungul timpului.
Constantin Uzdriș