Dă-ne, Doamne, mintea cea de pe urmă | Cînd a fost să moară Ştefan… (Partea a II-a)

Cînd a fost să moară Ştefan… Cînd a fost să moară  Ştefan cu totul alta era situaţia, cu totul altele erau năravurile, moravurile, obiceiurile… Stăpîn peste tot şi toate era Măria Sa, Paloşul şi Voievodul, care toată viaţa a luptat cu turcii, a învins turcii, iar pe patul de moarte a lăsat ţării cuvînt: închinaţi-vă turcilor! Cu toată dorinţa lui de a şti Moldova neîngenunchiată în faţa nimănui, a lăsat totuşi ţării o poruncă. O poruncă impusă de realităţile timpului. Era mai cu cale să te laşi jumulit doar de unul, dar care să te păzească de alţii, păstrîndu-te pentru sine, decît să te scuture de averi toţi din jur pe rînd.
Paloşul (la figurat, bineînţeles) nici azi nu este ultimul argument în arta de a convinge, de a domina. Omenirea a învăţat cîte ceva din dărîmarea imperiilor mai mari sau mai mici din ultimile cîteva sute de ani şi, pe lîngă ascuţişul paloşului, se mai ţine cont şi de CE VA ZICE LUMEA…
Cînd a început perestroika gorbaciovistă, cînd a început dărîmarea imperiului sovietic, destul de uşor s-a dărîmat zidul berlinez şi, rupt în două de mai bine de jumătate de veac, neamul german a devenit iarăşi unul. Destul de uşor au pornit pe drumul lor şi cei din Ţările Baltice… Se cere însă o remarcă: şi pe unii, şi pe alţii îi caracterizează acelaşi lucru – întreg neamul a fost şi este într-un gînd, într-o vrere.
Neamul nostru parcă e rupt în două. Jumătate dintre noi privesc spre răsărit, altă jumătate – spre asfinţit. Ba chiar şi jumătatea cea mai bună, atunci cînd îngînă: “Cînd a fost să moară Ştefan…”, am impresia că nu-şi exprimă tînga, nu-şi revarsă jalea, ci îl roagă pe domnitor să se ridice cumva din mormînt şi să decidă el, în mod autoritar, în care parte s-o luăm. Iar noi vom face precum va da el poruncă…
De fapt, nimic nou. De ani buni, fiind pe lîngă gazetă, m-am obişnuit cu faptul că ba unul, ba altul te îndeamnă: scrie despre cutare sau cutare că e hoţ, că fură… Iar cînd îi pui în faţă o coală de hîrtie şi un pix ca să scrie el singur – dispare.
Cînd a fost să moară Ştefan, n-a murit doar voievodul. A murit şi curajul din noi.
Dumitru Mititelu