Milioane de lei au mers spre Nisporeni
Peste 50 milioane de lei investiţii au fost atrase de către primăriile raionului Nisporeni în ultimul an. Finanţatorii sînt diverşi, începînd cu Fondul de Investiţii Sociale din Moldova şi Fondul Ecologic Naţional şi terminînd cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare şi Fondul Naţional pentru Dezvoltare Regională.
Astfel, a fost posibilă renovarea iluminării stradale la Nisporeni, Brătuleni, Ciuteşti, Selişte, reparaţia caselor de cultură din Bălăureşti, Boldureşti şi Zberoaia. Datorită investiţiilor externe, a fost construit un apeduct în valoare de 10 milioane lei la Mileşti şi altul, în valoare de 6 milioane lei, la Vulcăneşti. O atenţie sporită s-a acordat şi salubrizării localităţilor, astfel că, datorită banilor obţinuţi de la Fondul Ecologic Naţional printr-un proiect comun al primăriilor Bursuc, Iurceni, Cristeşti şi Bolţun – în total 1 milion 800 mi de lei – au fost achiziţionate containere, o autospecială pentru evacuarea gunoiului menajer, au fost amenajate platforme de colectare a deşeurilor.
Graţie proiectului “Salubrizarea localităţilor din raioanele Nisporeni, Străşeni şi Călăraşi pentru un mediu curat şi sănătos”, a fost achiziţionată o autospecială pentru evacuarea gunoiului şi la Cioreşti.
La Călimăneşti a fost amenajat teritoriul grădiniţei din localitate, a fost reparat şi un drum de acces. În satul Cristeşti a fost asfaltată o porţiune de drum, iar la Iurceni şi Soltăneşti au fost renovate grădiniţele.Surse importante au fost atrase şi în oraşul Nisporeni. Numai staţia de iepurare a costat 17 milioane de lei.
Preşedintele raionului, Vasile Bîtca, s-a arătat satisfăcut de activitatea întreprinsă de majoritatea primăriilor în ceea ce priveşte atragerea surselor extrabugetare. Şi Consiliul raional a contribuit cu surse financiare, pentru susţinerea proiectelor de construcţie a apeductelor din Bolţun, Mileşti şi Vulcăneşti, pentru reparaţia caselor de cultură din Bălăureşti şi Zberoaia.
“Este important ca fiecare primar să cunoască metodologia de accesare a fondurilor europene şi să se implice în diferite programe de finanţare.”, a subliniat preşedintele raionului, menţionînd că oricine poate beneficia de asistenţa Serviciului Integrare Europeană şi Investiţii, creat în cadrul Consiliului raional Nisporeni.
Lucia Bacalu
Lasă un răspuns