Fluturele albastru
Nu ne-am născut în locul şi la timpul potrivit. Trăim aici, unde cei proşti mor pentru ideile celor deştepţi. De aceea vor fi mereu două categorii de oameni: cei care conduc şi cei care se lasă conduşi. Refuz să cred că am devenit un caz pierdut şi că nu mai avem ce respira, ce iubi, ce simţi, ce vedea şi ce auzi. Un viciu, fie oricît de rău, are un scop: savurarea momentului.
„Unii oameni spun că nu s-au descoperit încă pe ei înşişi. Dar sinele nu e ceva pe care trebuie să-l cauţi. Tu trebuie să-l creezi”, zicea Thomas Szasz.
Închipuiţi-vă că la naştere primim, fiecare, cîte o cutiuţă a vieţii. Înăuntru se află piesele unui puzzle. Fiecare dintre ele reprezintă un aspect al potenţialului nostru. Dacă le priveşti separat, nu par să aibă prea mare însemnătate. Dar dacă reuşeşti să le aşezi pe fiecare la locul său, vei obţine o imagine a ceea ce eşti şi ceea ce poţi deveni.
De cele mai multe ori, aceste cutiuţe rămîn închise. Limitările impuse de mediul în care trăim şi opiniile celor din jurul nostru sînt cele care primează şi au un important cuvînt de spus asupra cursului vieţii noastre. Nicidecum potenţialul cu care am fost înzestraţi!
Motive pentru care nu ne-am realizat sînt destule: nu ne-a spus nimeni că ar trebui să facem altfel; avem prea multe lucruri importante de care trebuie să ne ocupăm: trebuie să luăm note bune, trebuie să ne căutăm o slujbă bună, să ne creştem familia, să ne plătim facturile. În plus, avem atît de multe distracţii – emisiunile televizate, calculatorul şi internetul, ştirile, bîrfele.
A-ţi întoarce privirea spre tine, a deschide cutiuţa şi a încerca să rezolvi acel puzzle nu pare deloc atractiv. E mult mai uşor să alegem varianta de a lăsa, pur şi simplu, ca viaţa să se întîmple decît să ne asumăm riscul de a pierde şi de a cîştiga.
Dar viaţa nu este despre a pierde sau a cîştiga. Este despre alegerea pe care o faci între a lăsa cutia închisă şi a da cîştig de cauză soartei sau de a încerca să rezolvi puzzle-ul şi a lucra cu propriul potenţial pentru a vedea cîte vise poţi transforma în realitate.
,A fost odată un bărbat, căruia i-a murit soţia. El locuia împreună cu cele două fete ale sale, foarte curioase şi inteligente din fire. Fetele îi puneau mereu întrebări. La unele ştia ce să le răspundă, la altele – nu.
Tatăl dorea să le ofere cea mai bună educaţie. De aceea, într-o zi, le-a trimis să-şi petreacă o perioadă de timp în casa unui inţelept. Acesta ştia întotdeauna să răspundă la întebările pe care le puneau fetele.
La un moment dat, una dintre ele a adus un fluture albastru, pe care plănuia să-l folosească pentru a-l înşela pe înţelept.
– Ce vei face? o întrebă sora ei.
– Am să ascund fluturele în mîinile mele şi am să-l întreb pe înţelept dacă acesta e viu sau mort. Dacă va zice că e mort, îmi voi deschide mîinile şi voi lăsa fluturele să zboare. Dacă va zice că e viu, îl voi strivi între mîini. Astfel, orice va răspunde, se va înşela!
Cele două fete au mers într-o clipă la înţelept şi l-au găsit meditînd.
– Am aici un fluture albastru. Spune-mi, înţeleptule, e viu sau mort?
Foarte calm, înţeleptul surîse şi îi zise: “Depinde de tine, fiindcă e in mîinile tale”.
Aşa e şi viaţa noastră, prezentul şi viitorul nostru. Nu trebuie să învinovăţim pe nimeni cînd ceva nu merge. Noi sîntem responsabili pentru ceea ce obţinem sau nu. Viaţa noastră e în mîinile noastre, ca si fluturele albastru. De noi depinde să alegem ce vom face cu ea.
Morala: ,,Viaţa nu e o cursă, ci o călătorie care trebuie savurată pas cu pas. Ieri e istorie, mîine e mister, iar azi e un cadou. Bucură-te de el”.
Ala Mutilică
Lasă un răspuns