FOTO | Oraşul Ungheni s-a înfrăţit cu oraşul Cascais din Portugalia

Oraşul Ungheni s-a înfrăţit cu oraşul Cascais din PortugaliaLa data de 27 iunie 2012, în oraşul Cascais a fost semnat un nou acord de înfrăţire între oraşul Ungheni şi localitatea portugheză.
În perioada 27 iunie – 29 iunie  o delegaţie a oraşului Ungheni, din care a făcut parte Primarul oraşului Ungheni Alexandru Ambros şi consilieri orăşeneşti, reprezentanţi ai fracţiunilor din Consiliul local, a participat la Reuniunea oraşelor înfrăţite cu oraşul Cascais, la invitaţia acestora.
La eveniment au participat circa 20 de delegaţii din mai multe ţări care au făcut prezentări ale localităţilor lor. Oraşul Ungheni a fost prezentat de primarul Alexandru Ambros. Primarul a oferit informaţii ample privind oraşul Ungheni, amplasarea, infrastructura, instituţiile publice, agenţii economici locali, a fost proiectat şi un film documentar despre Ungheni, creat recent din fonduri europene.
În rezultatul semnării acordului de înfrăţire au fost stabilite domeniile generale de colaborare, îndeosebi privind promovarea diversităţii culturale, sociale, economice şi colaborărilor în afaceri.
Pentru a aduce în viaţă aceste intenţii, oraşul Ungheni a făcut primul pas şi a invitat un sculptor desemnat de Primăria Cascais să participe la Tabăra de Sculptură din Ungheni, în perioada 16 iulie – 06 august. Tabăra de sculptură este organizată cu ocazia împlinirii a 550 ani de la prima atestare istorică a localităţii noastre şi va avea ca temă opera poetului naţional Grigore Vieru. Domnul Jaime Guilherme Branco de Carvalho a acceptat invitaţia noastră şi va crea o sculptură din piatră de Cosăuţi, care va fi expusă ulterior permanent în Scuarul „Grigore Vieru” din centrul oraşului Ungheni.
La începutul lunii Septembrie o delegaţie a oraşului Cascais va participa la celebrarea zilelor oraşului Ungheni. „Important este că au fost stabilite legături foarte călduroase cu cei din Cascais iar alte proiectele de colaborare vor urma.
Am fost deosebit de impresionaţi de Portugalia. Este o ţară frumoasă, cu oameni deosebiţi, foarte prietenoşi şi asemănători nouă. Este foarte corectă atitudinea portughezilor faţă de imigranţi, sunt printre puţinele state europene tolerante faţă de procesele migraţionale. Comunitatea moldovenilor din Cascais este una specială. Datorită prezenţei unor oameni deosebiţi, concetăţenii noştri au reuşit să se asocieze şi în colaborare cu administraţia publică locală să obţină rezultate frumoase. Am asistat la recitaluri de dans şi cîntec moldovenesc în cadrul Reuniunii care au impresionat delegaţia noastră dar îndeosebi au delectat locuitorii oraşului şi membrii delegaţiilor străine”, a spus primarul oraşului Ungheni, Alexandru Ambros.
Oraşul Ungheni mai are semnate acorduri de înfrăţire cu oraşele Reghin, România; Auce, Lituania; Carmel, Israel, Konin, Polonia; Mankato şi Winston-Salem, SUA
Oraşul Ungheni s-a înfrăţit cu oraşul Cascais din Portugalia


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *