Jurnalul din tren | Cînd voi fi primar?

Constantin UzdrisDatorită trenului Chişinău-Ungheni-Ocnița, cu care călătoresc ades, am reuşit să cunosc cu ce trăiește marea majoritate a populației. Mă refer aici la cei care îndură călătoria cu trenul şi o fac din simplul motiv că e cel mai ieftin mijloc de transport.
Pentru mine călătoriile cu trenul au devenit un hobby încă din perioada studenției, pentru că îmi place să trag cu urechea la ce spune lumea. Nu dau nume în articolele mele, deoarece vreau să arăt slăbiciunile sau problemele altora. Încerc, pur şi simplu, să bifez erorile sociale, astfel ca oamenii să-și dea seama unde ne împiedicăm și de ce trăim așa cum trăim.
Călătoria de săptămîna trecută a fost una cu totul specială. În primul rind, pentru că am zărit noul tren reutilat și cu care speram să voi merge şi eu. Entuziasmul însă mi-a pierit cînd am văzut că prețul biletului a rămas același – 11 lei. Deci, încă nu putem beneficia de confort. Al doilea motiv, și cel mai important, pentru care călătoria mea a fost specială, este faptul că am fost recunoscut de doi pasageri. Pe la Strășeni, au îndrăznit să mă întrebe dacă într-adevăr eu sînt “cel de la ziarul Expresul”. Mare le-a fost mirarea cînd le-am spus: da.
Unul dintre ei mi-a mărturisit că, citind “Jurnalul din tren”, nu credea că merg eu cu trenul, ci că cineva îmi povesteşte sau sînt vorbe inventate de mine. Încet-încet, pornim o discuţie despre ceea ce am scris în numerele anterioare, despre problemele noastre zilnice. Bărbații îmi spun că la putere ar trebui să vină tinerii, îmi povestesc cum au votat pentru Mircea Snegur, care le-a promis prosperitate și libertate, cum au votat apoi pentru al doilea președinte, Petru Lucinschi, care le-a promis un trai mai decent, cum l-au votat pe Vladimir Voronin, care a promis pîine și salam ca în perioada sovietică, cum au susținut AIE-ul, pentru că au promis reforme. În final, au ajuns la concluzia că marea noastră problemă e că, de 20 de ani încoace, prin culuarele politicii de la Chișinău se perindă aproape aceiași oameni, care aud  suspinele poporului doar în campania electorală. Interlocutorii mei s-au arătat nedumeriți de ce nu s-a adoptat pînă acum Legea “luxtrației” (Legea lustrației), care ar permite tinerilor să vină la putere.
La un moment dat, am fost întrebat de ce nu candidez şi eu la funcția de primar? Le-am răspuns cu o altă întrebare: din partea cărui partid aș putea să candidez?  Răspunsul a fost unul neașteptat. Cei doi m-ar vota dacă aş candida independent şi nu aş adera, după aceasta, la nici un partid politic. I-am atenţionat că este imposibil aşa ceva în condițiile actuale, căci bugetele locale depind foarte mult de centru. Banii se colectează centralizat la Chișinău, după care revin în teritoriu în dependență de dorințele sau ,,necesitățile” unor conducători.
Le-am explicat că nu vreau să fiu ca unii foști comuniști care, în 2007, se opuneau scoaterii sîrmei ghimpate de la Prut, motivînd că “ne vor invada românii”, sau că va fi o catastrofă ecologică.  În 2009, tot ei au devenit democrați, sau liberali, sau ambele împreună și aacum pescuiesc și se scaldă bine merci în bătrînul Prut. Nu vreau să fiu ascociat cu alții care vin într-o funcție pentru ei și neamul lor. Pentru mine politica înseamnă să fii în slujba poporului şi nu poporul în slujba ta. Pentru mine politica înseamnă să nu-mi procur mașini de serviciu de sute de mii de lei, după care să spun că e criză și nu pot face drumuri sau repara acoperișurile la grădinițe. Pentru mine politica înseamnă onoare și demnitate, luptă pentru principii și valori.
Pe fața interlocutorilor mei s-a lăsat tristețea… Doar trenul, îmbătrînit, rămîne încă optimist: va ajunge la următoarea stație.
Oare cînd voi fi primar?
 Constantin Uzdriș


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *