PCRM neagă informațiile privind incidentul de la Ungheni

PCRM neagă informațiile privind incidentul de la Ungheni: ”Este o provocare politică organizată la comanda PLDM”. AMN: Voronin să fie lipsit de pază!
Informația difuzată de Serviciul de Presă al Partidului Liberal Democrat din Moldova, potrivit căreia paza de corp a președintelui Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin, l-a agresat fizic pe cetățeanul Cotici este falsă și are caracter calomnios, fiind dovada unei provocări politice, organizată la comanda PLDM”, se spune într-o declarație a PCRM, ca răspuns la informația transmisă de liberal-democrați, potrivit căreia ieri, în timpul întrevederii comuniștilor cu alegătorii din Ungheni, bodyguarzii lui Voronin l-a bătut pe un simpatizant al PLDM.
Comuniștii susțin că Anton Cotici a manifestat un comportament agresiv pe toată durata întrevederii, a lansat fraze amenințătoare și ofensatoare la adresa lui Vladimir Voronin, iar spre final, a încercat, în fața sutelor de localnici, să -l agreseze fizic pe liderul PCRM. Tentativa a fost oprită prin intervenția pazei de corp, acțiunile căreia au fost ”absolut legale”.
PCRM cataloghează astfel de acțiuni drept parte a unei campanii electorale ”murdare” a Partidului Liberal Democrat, o manifestare a lașității liderului PLDM, Vlad Filat și a membrilor formațiunii.
UNIMEDIA amintește că ieri, în cadrul întrevederii PCRM cu alegătorii din Ungheni, paza de corp a lui Voronin l-a  bătut pe unul din simpatizanții PLDM, care a vrut să adreseze o întrebare. Potrivit martorilor, acesta ”a fost dus în subsol și învinețit în bătăi”. Spitalul raional a confirmat chemarea mașinii de urgență la Palatul de Cultură de la Ungheni.
Partidul AMN propune ca, în situaţia în care Voronin nu-şi poate stăpîni  paza de corp sau, şi mai grav, le dă indicaţii să se răfuiască cu cetăţenii incomozi, acesta să fie  lipsit de pază cel puţin pe perioada alegerilor electorale. „O altă soluţie ar fi ca Ministerul Afacerilor Interne să organizeze un grup operativ care ar avea sarcina de a apăra cetăţenii ţării de echipa agresivă ex-preşedintelui Voronin”, se menționează într-un comunicat de presă al formațiunii.
Sursa: UNIMEDIA


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *