Esențial | Pentru a te evidenţia, merită să te isterizezi

Îmi amintesc de o frumoasă istorioară cu multe învăţăminte pentru cei ce pot şi vor să înveţe. Cea cu ciobanul care, vrînd să mai glumească pe seama satului, tot striga: „Săriţi, oameni buni, vine lupul la oi!”. Pînă într-o zi în care lupul a venit totuşi, dar oamenii nu l-au mai crezut.  
Asemenea ciobeni avem, în ultimul timp, tot mai mulţi. Se tot erijează în salvatori ai naţiei. Fac ce fac şi tot scot din mînecă, vorba lui Mihai Ghimpu, cîte un as. „Săriţi, oameni buni!”, tot strigă isteric şi la Chişinău, şi-n toată ţara.
Cineva a auzit pe undeva că o companie cehă şi-a declarat intenţiile de a construi la Ungheni o centrală electrică. Nici tu proiecte concrete, nici tu acorduri. Doar intenţii. Dar cîtă gălăgie s-a făcut! Scrisori, declaraţii, ameninţări cu proteste. Imediat s-au găsit salvatori ai naţiei, care au început a vocifera: „Săriţi, oameni buni, că vor să ne distrugă!”.
Chiar recent, un alt apel s-a făcut auzit: „Săriţi, oameni buni, că ne iau liceul!”. Aceleaşi strigăte le-am mai auzit, cu aceeaşi ocazie, şi acum vreo zece ani în urmă. Ţin minte cum fusese creat atunci chiar şi un comitet de grevă, cum se discuta la modul cel mai serios modalităţile de apărare a liceului. Pînă la urmă, nu s-a întîmplat nimic. Liceul stă bine mersi în locul său iniţial. Din cînd în cînd, se mai găseşte cîte un cineva care să tulbure apele şi iar începe gălăgia. La începutul anului curent, mai că nu se declarase la Ungheni stare de urgenţă. Declaraţii peste declaraţii, ameninţări. Aveai impresia că, iată-iată, cineva îşi va da foc în faţa liceului. Totul s-a stins într-o bună zi, aşa cum s-a aprins. Sînt sigură, multă apă va mai curge pe Prut pînă cînd acest liceu totuşi va fi strămutat. Dar, pentru a te evidenţia, merită să te isterizezi. Mai trece un an-doi şi iar aruncăm „bomba” – liceul e în pericol şi iar apare în faţă un salvator.
Dacă e să ne gîndim bine, motive de a te remarca atunci cînd, bineînţeles, nu te poţi face remarcat prin inteligenţă şi profesionalism, sînt o mulţime. Peste tot. Te trezeşti dimineaţa şi te gîndeşti ce ai mai putea întreprinde? De exemplu, să dai de ştire lumii că e în pericol iazul de la marginea satului. Ai auzit tu undeva că cineva vrea să-l îngrădească de lume. Dacă eşti „salvator al neamului” de meserie, cîte poţi întreprinde: mitiguri, declaraţii, campanii de sensibilizare…  Vii şi cu „dovezi” incontestabile. Uite un desen sau un plan în care este arătat cum va arăta iazul peste cîţiva ani. De ce să nu te creadă lumea? Pînă îşi dă seama că, de fapt, „glumeşti” pe seama satului, ţi-ai făcut treaba. Ajungi erou.
Oare nu e timpul să renunţăm la campanii şi declaraţii deocheate? Poate că e mai bine şi mai cu folos să ne răsuflecăm mînecele şi… la treabă!
Lucia Bacalu