Iubirea și Dumnezeu
Legea nu interzice omului decît ceea ce el ar fi capabil să facă. Sînt legi împotriva furatului, a înşelatului, a mituirii, a trădării… Mai pe scurt, împotriva tuturor păcatelor dureros de omeneşti. Dar… Dragostea nu e o încălcare de lege. Niciodată nu ştii cum şi de unde îţi apare, vrei sau nu vrei, eşti pregătită sau nu. Ea apare. Ce înseamnă a iubi cu adevărat? Nu ştiu.
Mitul căsătoriei în rochie albă, cu lămîiţă prinsă peste voal, continuă să ne emoţioneze. Am fi vrut, fiecare dintre noi, să iubim nebuneşte, să ne trezim dimineaţa în braţele lui, a dragostei întîrziate, să îl dorim în fiece clipă. Să tînjim după el, să-i purtăm pruncii în pîntec, să-i dăruim doar lui zîmbetul îmbătător, să nu mai vedem alt bărbat niciodată, orbite fiind de o iubire fără de margini şi fără cusur. Iubirea atrage iubire, nu dușmănie. Iuburea atrage binele, nu răul.
Prima istorie despre bine și rău a apărut în Persia. Se spune că zeul timpului, după ce a creat universul, și-a dat sama că îi lipsește ceva. Îi lipsește un prieten alături de care să savureze frumusețea din jur, să admire asfinţitul soarelui, să întîlnească răsăritul lui. Îi lipseşte cineva care să-i mîngîie inima și privirile. De o mie de ani acest zeu se tot roagă să aibă un fiu. În sfîrșit, ruga i-a fost auzită. Dar, dîndu-și seama că așa se va nărui echilibrul, el începe a se pocăi. E prea tîrziu, copilul e pe drum. Atunci zeul se roagă din nou, dorind ca aceast copil să fie împărțit în două. Dacă e să credem legendei, s-au născut gemeni. Unul – ca răspuns la rugăciuni (Binele- Ormuzd,), iar celălalt – urmare a pocăinței (Răul-Ariman).
Zeul face tot posibilul ca primul să se nască Ormuzd care, fiind mai mare, îl va ghida pe Ariman ca să nu distrugă universul. Dar Răul, fiind șiret, vede primul lumina stelelor. Foarte necăjit, zeul nostru decide să-i dea Binelui aliați, creînd astfel specia umană. Deci, potrivit acestei legende persane, oamenii au fost creați ca aliați ai binelui care ar fi trebuit să triumfe.
Peste cîteva sute de ani, apare o altă legendă, care ne vorbește deja că Omul este creația răului. Vă daţi seama despre ce e vorba. În grădina Raiului, trăiesc bărbatul și femeia, savurînd fericirea. Au un singur tabu: nu trebuie sa afle ce este binele și răul. Dumnezeu le-a poruncit să nu guste în nici un caz fructele din copacul cunoașterii. Dar iată, într-o zi, apare șarpele care îi convinge că, totuşi, cunoașterea e mai importantă chiar decît Raiul. Iniţial, femeia a refuzat . Șarpele, viclean din fire, a reușit, totuşi, s-o convingă în cele din urmă. I-a spus că, gustînd din fructul interzis, ei vor cunoaște binele și răul, adică vor fi egali cu Stăpînul lumii. Femeia nu a rezistat ispitei. A mușcat din măr, dîndu-i o bucățică și bărbatului. Din acea clipă, se distruge echilibrul Raiului. Înfuriat, Dumnezeu îi izgonește din Rai.
Unde vreau să ajung? Orice-am zice, dar oamenii sînt condamnați, de la începutul începuturilor, să fie mijlocul între bine și rău. Purtăm în noi darul de a iubi. Unul iubește aurul, altul știința, celălalt arta, un altul plăcerile, și ultimul doar pe sine. Numai Dumnezeu poate fi dincolo de bine și rău, noi – nu. Cel mai des ne apropiem de Dumnezeu ca să ne răzbunăm pe viață şi pe oameni, ca să-i pedepsim, să le arătăm că ne putem lipsi de ei.
Noi ne facem prietenii, noi ne facem dușmanii, făra a învăța să-i vedem în ceilalți pe El. Întotdeauna există o alegere. Iubirea adevărată e fericire pe termen lung. Sau nu e deloc.
Morala: „A iubi înseamnă, poate, a lumina partea cea mai bună și mai frumoasă din noi”.
Ala Mutilică
Lasă un răspuns