Jurnalul din tren. Au furat, dom’le, tot…

Iarăşi aud glasul roţilor de tren, care fac cîte două bătăi la o anumită perioadă de timp, de parcă ar fi pendulul unui ceas gigant, ceas care deapănă kilometri distanţă între oameni, ceas care ascultă şi împărtăşeşte poveştile fiecăruia, le înţelege, le compătimeşte.
De această dată, stau pe o bancă de patru persoane. Lîngă mine e un domn de vreo 70-75 de ani. Vizavi – o doamnă pensionară-pedadog de la ţară şi un tînăr student la colegiu cu căşti în urechi. Discuţia o începe domnul. Dînsul se plînge de viaţa grea, de pensia mică, de integrarea în UE a unei ţări dezintegrate, se plănge că nu poate ajunge la fiica sa care locuieşte în stînga Nistrului. Doamna, la rîndul ei, îi zice că a lucrat în şcoală 40 de ani şi acum îi este ruşine de pensia pe care o primeşte. Dacă nu ar trăi la ţară, unde are cîteva capre, găini, oi şi alte vietăţi, nu ştie cum s-ar descurca. ,,Iată, ei îşi măresc salariile cu 30-60 %, iar nouă ne majorează pensiile doar cu 9-10%”, spune,  privind pe geam ruşinată, de parcă ar fi ea vinovată de mizeria în care trăieşte.
,,Da… Ţara-i mică, hoţi îs mulţi”, adaugă, compătimitor, bărbatul. „Au furat, dom’le, tot. Ruşii au venit şi ne-au furat şi nojiţele cu care ne legam opincile. Ei legau cu ele carele pline cu grînele noastre… Apoi ne-au furat limba, pămîntul, credinţa, tot. Cînd a început mişcărea de renaştere naţională, am crezut că se va face dreptate. Dar  şi acele speranţe ni le-au furat. Au privatizat ţara cu bonurile noastre patrimoniale, pe care ni le-au furat. Ei şi? Stă cineva la puşcărie?”.
Bătrînul face o pauză, apoi continuă îndurerat: ,,Cînd, flămînzi şi disperaţi, am început să visăm la cîrnaţul şi pîinea ieftină, i-am votat pe comunişti. Dar ei au furat ceea nu au dovedit pînă la 1991. Şi revolta sinceră a tinerilor, de la 7 aprilie, tot a fost furată. De către unii – pentru a arăta „кто здесь царь” (cine e ţarul aici), iar de alţii – pentru a ajunge la putere. De ce pînă azi nimeni din cei ce au schinjuit tinerii nu stă la puşcărie?”.
Îl podidesc lacrimile. Bătrînul povesteşte cum  nepotul său a fost reţinut timp de trei zile şi maltratat în comisariat. Acum, spune, băiatul e plecat peste hotare şi nici nu mai vrea să audă de Moldova. „Oare pentru asta am stat eu în tranşee la război? Ca nepotul meu să urască peticul ista de pămînt, pe care eu l-am udat cu sudoarea mea, lucrînd peste 40 de ani în kolhoz?”.
Intervine şi doamna, care adaugă: „Şi ziua de 1 mai a fost furată . Tot de profitori. Unde s-a mai aflat ca sindicatele să iasă la miting cu guvernul? S-au vîndut toţi. Halal de noi şi ruşine de ei”.
,,Da… Iaca vine şi 9 mai. Iar o să ne amăgească cu cîteva „kapeici” şi cu ceva acolo. Iar fiecare o să vrea să facă sărbătoarea lui. O furat tot,  dom’le. O furat tot…”, încheie, îngîndurat, moşul.
Constantin Uzdriș